Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a anunţat, marţi, că a amendat Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cu suma de 13.000 de lei pentru neimplementarea unor măsuri tehnice şi organizatorice dispuse anterior de Autoritate ca urmare a evaluării privind riscul pentru drepturile şi libertăţile persoanelor.
"Autoritatea Naţională de Supraveghere a finalizat în cursul lunii noiembrie o investigaţie la operatorul Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi a constatat încălcarea prevederilor art. 14 alin. (7) coroborat cu art. 14 alin. (1) şi art. 13 alin. (4) din Legea 190/2018. Operatorul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 13.000 lei", precizează ANSPDCP într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, investigaţia a fost demarată pentru verificarea îndeplinirii de către ANRP a măsurilor de remediere dispuse anterior acestui operator, printr-un proces-verbal de constatare/sancţionare a contravenţiilor din septembrie.
În acest context, arată ANSPDCP, prin procesul verbal anterior, operatorul ANRP a fost sancţionat cu avertisment pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi art. 6 din RGPD, fiind obligat, totodată, prin planul de remediere, ca în termen de 20 de zile să asigure conformitatea cu dispoziţiile RGPD a operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, inclusiv a celor efectuate prin intermediul sistemului de supraveghere video, prin implementarea de măsuri tehnice şi organizatorice ca urmare a evaluării privind riscul pentru drepturile şi libertăţile persoanelor (de ex. proceduri de lucru referitoare la protecţia datelor cu caracter personal, precum şi măsuri privind instruirea periodică a persoanelor care acţionează sub autoritatea sa, referitor la obligaţiile ce le revin conform prevederilor RGPD şi la riscurile pe care le comportă prelucrarea datelor cu caracter personal, în funcţie de specificul activităţii).
"Întrucât operatorul nu a comunicat măsurile luate, în luna noiembrie, s-a efectuat o nouă investigaţie la ANRP cu privire la îndeplinirea măsurilor prevăzute în planul de remediere anexă la procesul-verbal din septembrie. În cadrul acesteia, reprezentanţii operatorului au declarat că documente precum "Regulament supraveghere video 2022.docx" sau "Procedura de sistem privind prelucrarea datelor cu caracter personal" nu au fost aprobate şi ca atare nu au fost aduse la cunoştinţa personalului din subordinea ANRP care prelucrează date. Totodată, reprezentanţii operatorului au susţinut că nu au avut loc instruiri periodice ale persoanelor care acţionează sub autoritatea ANRP", se menţionează în comunicat.
Ca atare, spune Autoritatea Naţională de Supraveghere, s-a constatat că ANRP nu a dus la îndeplinire măsurile prevăzute în planul de măsuri stabilit de ANSPDCP, încălcând astfel prevederile art. 14 alin. (7) coroborat cu art. 14 alin. (1) şi art. 13 alin. (4) din Legea 190/2018.
În acest context, ANSPDCP atrage atenţia că, în aplicarea Legii 190/2018, autorităţilor publice li se pot aplica avertismente însoţite de planuri de remediere, iar dacă acestea nu aduc la îndeplinire în totalitate măsurile prevăzute în planul de remediere, instituţia poate aplica sancţiunea contravenţională a amenzii.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a plătit amenda contravenţională.
ANRP - amendată cu 13.000 de lei pentru neimplementarea unor măsuri privind datele cu caracter personal
București
12°C
Articole Similare

840
Marea recalculare a pensiilor, în întârziere: Peste 30.000 de dosare încă blocate. Când vin banii
840

61
Curs valutar, 8 aprilie: Leul s-a apreciat în raport cu principalele valute
61

2.287
Statul intervine după falimentul Damen Mangalia: Alocă sume importante pentru românii rămași fără locuri de muncă înainte de Paște | DOCUMENTE
2.287

30
APIA: Înmatriculările de mașini electrice au crescut cu 150% în martie, față de aceeași perioadă a anului trecut
30

27
Bursele europene au deschis şedinţa în creștere, după anunţarea armistiţiului între SUA şi Iran
27

3.907
Inspectorii ANAF au descins în benzinării: au confiscat bani și craburant
3.907

38
Cererea de gaze lichefiate a Chinei nu dă semne de revenire: Efectele crizei din Orientul Mijlociu persistă
38

10.501
Scenariu exploziv: Iranul și China folosesc Strâmtoarea Ormuz pentru a da o lovitură devastatoare Statelor Unite
10.501

3.069
Ministrul Energiei estimează cât timp vor fi prețuri mari la carburanți
3.069

215
Piața jocurilor de noroc din România: ce arată datele despre piața nelicențiată (black market)
215

34
CCIR și provincia Guangdong identifică oportunități concrete de investiții și parteneriat industrial
34

101
Gazele naturale se ieftinesc puternic în Europa după acordul dintre SUA și Iran
101

41
INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a scăzut cu 7,6% în primele două luni
41
















Comentează