După zeci de ani în care construcțiile provizorii au transformat vechea piață de legume și fructe Big Berceni, într-un bazar fără o arhitectură coerentă, Primăria Sectorului 4 a finalizat proiectul care vizează modernizarea, extinderea și desființarea parțială a construcțiilor din Ansamblul Piața Agroalimentară Berceni-Sudului, precum și procedurile legale pentru execuția acestuia.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat, azi, într-o conferință de presă organizată la sediul primăriei, că a dat deja ordinul de începere a lucrărilor și a anunțat că acestea vor fi demarate efectiv pe 28 octombrie a.c., după ce constructorul va lua toate măsurile de organizare a șantierului.
Lucrările vor costa 35.609.422, 91 de lei, fără TVA și, potrivit edilului Sectorului 4, se vor încheia în luna noiembrie a anului viitor.
”În 2016, ca medic, spuneam că întreaga zonă ce definește magazinul Big, împreună cu piața arată ca o tumoră. Mă bucur că acum pot spune că Piața Sudului - alături de alte proiecte importante din Sectorul 4, precum marile bulevarde, sau parteneriatul cu UMF -, întărește punctele de dezvoltare pe care ne-am dorit să le atingem. Locul respectiv a fost întâi piață, s-au adăugat construcții de tot felul, iar acum va deveni una din cele mai moderne piețe din România. Am discutat și le-am solicitat comercianților să se îndrepte către alte locații pe care le-am pus la dispoziție”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Construcția pieței va începe în același timp cu cea a parcării de 400 de locuri, de la Piața Sudului, care va avea două funcțiuni: deservirea celor care vin în zona Piața Sudului și a celor care au nevoie de un spațiu de tip park&ride, pentru a traversa orașul cu metroul, sau cu alte mijloace de transport în comun. ”Fundația acestei parcări este aproape gata, de aceea pot spune că lucrările vor fi finalizate la jumătatea anului viitor. Aș vrea să apreciez implicarea Primarului Municipiului București, în toate proiectele pe care le-am propus și, de asemenea, tuturor formațiunilor politice din Consiliul Local al Sectorului 4, pentru că au susținut toate proiectele de investiții ale primăriei. Îmi doresc să fim un exemplu de bune practici și schimb de idei, astfel încât să putem discuta despre cât mai multe proiecte finalizate, nu doar pe hârtie”, a subliniat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Ansamblul existent Piața Sudului a fost realizat etapizat, prin adaosuri sucesive, fiind alcătuit din construcții de diverse forme și mărimi, fără valoare de patrimoniu, sau valoare arhitecturală distinctă. În prezent, în acest perimetru funcționează o piață agroalimentară cu tarabe, având și spații închiriate pentru comercializare de produse alimentare, farmacie, pet-shop etc. Prin felul în care sunt amplasate în prezent, clădirile nu pot oferi condiții de securitate la incendiu, însă după finalizarea Ansamblului Piața Agroalimentară Berceni-Sudului, situația se va schimba radical.
Mai mult decât atât, zonele de acces carosabile, din Șoseaua Berceni și din Strada Nițu Vasile sunt în prezent greoaie, întortocheate, aglomerate de mașini parcate, chioșcuri și construcții de diverse tipuri.
Terenul pe care urmează să fie realizat proiectul are o suprafață de10.610,06 mp și este localizat în zona Berceni, la intersecția Străzii Nițu Vasile cu Șoseaua Berceni, în parte
a de Sud a Centrului Comercial BIG-Berceni.
Conform proiectului, vor fi refăcute trei corpuri de clădire destinate închirierii ulterioare de către Consiliul Local, pentru activități comerciale.
Astfel:
• Corp C1 - Piața Agroalimentară nouă va fi amenajată pe amplasamentul celei existente, cu un regim de înălțime de P+1, o suprafață construită de 2.836 mp și o suprafață desfășurată de aproximativ 4.667 mp. Spațiul interior este organizat la parter cu o zonă centrală, în care vor fi amplasate tarabe, cu o zonă de spații comerciale închise dispuse în jurul spațiului pentru tarabe, iar la etaj, sunt prevăzute amenajări pentru comerț și alimentație publică (tip food-court) și spații verzi, în jardiniere.
• Corp C2 - Acesta va fi un pavilion cu spații de închiriat, aflat în lungul Străzii Nițu Vasile, în partea de Vest a amplasamentului. Pavilionul va avea doar parter și o suprafață construită de 834,72 mp.
• Corp C4 - Aici se va afla pavilionul cu spații de închiriat, din partea de Sud a aplasamentului. Regimul de înălțime al pavilionului este Stehn+P, iar suprafața construită: 296,48 mp.
Amenajarea exterioară cuprinde zone pietonale accesibile și persoanelor cu dizabilități.
Pe lângă aceste corpuri reconstruite, au mai fost propuse următoarele lucrări:
• Realizarea/ retrasarea unui drum de acces din Strada Nițu Vasile, dimensionat și conformat pentru accesul autovehiculelor de transport marfă;
• Realizarea de alei pietonale și spații verzi;
• Iluminat exterior, etc.
Ansamblul PIAȚA AGROALIMENTARĂ BERCENI-SUDULUI, modernizat de Primăria Sectorului 4 printr-o investiție de 35,6 milioane de lei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

26
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
26

1.709
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.709

41
Bogdan Ivan: Când discutăm despre lanţurile de furnizare din energie, nu mai este o chestiune de lux, trebuie să acţionăm acum. Nu mai avem timp pentru a aştepta scenariul perfect
41

47
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
47

27
Transportatorii cer scăderea urgentă a prețului carburanților: „Statul încasează peste jumătate din cost”
27

30
Bursa de la București a deschis pe roșu: scăderi pe toți indicii în debutul ședinței. Start negativ pentru piața de capital
30

443
Binance Academy: Ce trebuie să știi dacă vrei să investești sau să faci trading în piețele crypto?
443

47
Thinkstor Global Strategies anunță lansarea „House of Romania”, proiect care vizează promovarea României la Davos 2027
47

30
România, lider în UE la floarea-soarelui: creșteri importante în agricultură în 2025
30

32
Scăderi în construcții la început de an: mai puține autorizații pentru locuințe în 2026
32

6.624
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
6.624

2.042
VIDEO Mesaj ferm al premierului: Extinderea UE, esențială pentru viitorul Europei de Sud-Est
2.042

73
Rusia suspendă tranzacţiile valutare cu venituri din petrol şi gaze, până la 1 iulie, ca urmare a creşterii preţurilor acestuia
73
















Comentează