Un birou de înrolare şi evidenţă militară din oraşul Murmansk, din Rusia, a fost incendiat de un tânăr, în vârstă de 19 ani, care era șantajat de un anonim de pe o reţea de socializare - titrează publicaţia "Baza", care citează un comunicat al Ministerului rus pentru Situații de Urgență, notează Rador.
Biroul regional de recrutare şi evidenţă militară, situat pe Strada Burkova din Murmansk, a luat foc, în noaptea de 13 spre 14 mai. Tocul ferestrei de la subsol a fost stropit cu un amestec incendiar, de acolo focul s-a extins la mobila şi electrocasnicele din birou. Pompierii sosiți la locul incendiului au reușit să stingă flăcările doar după o oră şi ceva.
Forțele de securitate l-au căutat pe bărbatul implicat în declanşarea incendiului. Acesta s-a dovedit a fi un localnic de 19 ani. El a fost găsit, reţinut și audiat. Potrivit celui reținut, o persoană necunoscută l-ar fi abordat și, șantajându-l și amenințându-l pe o rețea de socializare, l-a convins să comită această faptă ameninţând că îl va ucide dacă nu dă foc comisariatului. Cel care a provocat incendiul s-a ales cu un dosar penal, iar identitatea altor participanți la infracţiune nu a fost deocamdată stabilită.
Zilele trecute, în oraşul Tver, un localnic de 18 ani a fost arestat pentru că a incendiat un comisariat militar.
Comentează