Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antena 3 are probleme din cauza lui Mircea Badea: A fost somată de CNA pentru două ediţii 'În gura presei' în care au fost criticaţi protestatarii rezist

www.antena3.ro
Mircea Badea

Televiziunea Antena 3 a fost somată public de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), marţi, pentru două ediţii ale emisiunii „În gura presei” în care prezentatorul Mircea Badea a criticat protestatarii din Piaţa Victoriei, folosind un limbaj injurios. Somaţia a fost propusă de Radu Călin Cristea, în baza articolului 40 alineatul 5 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia „moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”. Gabriel Tufeanu a propus o amendă de 10.000 de lei, care nu a trecut la vot.

„Tot ce spune Mircea Badea în cele două emisiuni este în felul următor: că protestatarii au fost manipulaţi, că cei care i-au manipulat sunt abjecţi, că au interese politice, că cei care au ieşit în piaţă sunt nişte roboţei, că nu ştiu să citească. Numai cei de la Antena 3 ştiu să citească. Numai ei au înţeles că există o decizie a Curţii Constituţionale. În rest nimeni nu a înţeles nimic. Toţi au fost manipulaţi, nimeni dintre cei care s-au aflat şi se află şi acum în Piaţă nu gândesc. Nu mai zic de limbaj… Este vorba despre faptul că în ambele emisiuni cei care chipurile i-ar fi îndemnat pe protestatari, care au fost zeci de mii, să iasă în stradă, sunt nişte ticăloşi care au făcut deservicii României. (…) Toţi protestatarii sunt împotriva statului de drept şi fac un rău imens imaginii României - asta a spus domnul Mircea Badea de mai multe ori în aceste emisiuni. Chiar dacă dreptul la opinie este garantat, acestea sunt nişte minciuni pe care le spune dânsul. Acestea nu sunt opinii, sunt nişte minciuni”, a spus Dorina Rusu.

„Domnul Mircea Badea nu vorbea despre lucruri reale. Vorbea despre o hotărâre a Curţii Constituţionale, dar nu vorbea despre faptul că au existat în ordonanţa 13 şi alte prevederi care au scos lumea în stradă, dovadă că a şi fost retrasă, dovadă şi ce se întâmplă astăzi. (…) E un amestec de minciuni şi injurii. După părerea mea asta înseamnă manipulare. Poate că unii nu ştiau, dar cei mai mulţi ştiau despre ce este vorba. Felul în care sunt puse împreună toate informaţiile astea mie mi se pare că asta înseamnă manipulare”, a mai spus Dorina Rusu în şedinţa CNA.

Intervenind, Monica Gubernat le-a reamintit membrilor CNA că rolul lor este de a aplica legea şi că problema în cazul acestor emisiuni este cea de limbaj. „Vreau să vă reamintesc că nu suntem aici să ţinem cu o parte sau cu cealaltă. Aici suntem să aplicăm legea. Aici suntem să judecăm pe legislaţia audiovizuală. Aşa cum a spus domnul Popescu, şi din punctul meu de vedere, pe limbaj este o problemă, nu pe opiniile exprimate. Cine stabileşte care a fost informarea incorectă? Cine ştie ce este corect sau nu pe acest subiect?”, a spus Gubernat.

„Din câte ştiu eu de un an, de când se întâmplă lucrurile astea, informarea corectă nu presupune să spui că zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru că i-au manipulat politicienii, ONG-urile lui Soros şi că toţi cei care au ieşit în stradă fac parte dintr-un aparat de propagandă odios care are ca efect o imagine dezastruoasă a României. Asta e părerea mea. După părerea mea, asta este lipsă de informare corectă”, a răspuns Dorina Rusu.

Radu Herjeu a spus, de asemenea, că în aceste emisiuni a fost folosit limbaj injurios, dar a precizat că Mircea Badea şi-a exprimat o opinie. „Există limbaj injurios, nu e nici primul, nici ultimul. Pe de altă parte, faptul că Mircea Badea şi împreună cu el câteva milioane de oameni îi consideră pe cei din Piaţă manipulaţi, dezinformaţi, este o opinie. Faptul că ei consideră că instituţii şi persoane publice i-au instigat pe acei oameni să iasă în piaţă bazându-se pe faptul că nu sunt informaţi cum trebuie şi dându-li-se informaţii ori eronate... Toate acelea sunt nişte opinii (…) Da, televiziunile manipulează, toate televiziunile şi toate emisiunile politice care au legătură cu acest lucru”, a spus Herjeu.

Într-una din ediţiile reclamate, Mircea Badea spus că oamenii care au ieşit în stradă, folosind mesajul „#Rezist”, au ieşit, de fapt, împotriva statului de drept. „În realitate, cei care au ieşit în stradă, instigaţi de preşedintele în funcţie, de Laura Codruţa Kovesi şi de nişte politicieni odioşi care acum vor la guvernare, deci oamenii care au ieşit în stradă, de fapt au fost împotriva statului de drept! Ăia cu Rezist, hashtag Rezist, este un curent, hashtag Rezist, împotriva statului de drept! Ştiu că toată propaganda uriaşă securistă, merge în sensul în care, şi aşa s-a spus pe plan international, s-a propagat această minciună, această mistificare oribilă că hashtag Rezist de fapt susţine statul de drept şi a ieşit ca să sancţioneze derapajele şi atacurile la statul de drept. Nu! În realitate este exact invers. Cum aşa? Extrem de simplu! hashtag Rezist a ieşit de fapt în stradă, împotriva unei hotărâri a CCR de anul trecut, din iulie. Anul trecut în luna iulie, CCR a spus în motivare, că, citând Comisia de la Veneţia, a spus că trebuie prag la abuzul în serviciu. Când Guvernul în funcţie a încercat să reglementeze prin OUG ceea ce CCR stabilise cu luni în urmă, au ieşit în stradă oamenii, mulţi dintre ei de bună credinţă, induşi în eroare de nişte politicieni oribili plus o «sufrageristă stalinistă», care le-au spus că e nenorocire. De fapt, ei au ieşit împotriva statului de drept, întrucât statul de drept nu e preşedintele Iohannis, statul de drept nu e o procuroare, fie ea şi şef! Statul de drept nu este Gorghiu şi nici Nicuşor Dan! Statul de drept este format mai întâi şi mai întâi, din instanţe, din judecători! De aicea, stat de drept!”, a spus, între altele, Mircea Badea. Ediţiile reclamate ale emisiunii „În gura presei” au fost difuzate pe 21 şi 22 iunie, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.