Anthony Fauci confirmă planul URIAȘ al lui Joe Biden: 100 de milioane de vaccinați în doar 100 de zile

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 18-01-2021

Actualizat: 18-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: CNBC

Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Boli Infecţioase şi Alergii din Statele Unite, a declarat, duminică, că obiectivul preşedintelui ale Joe Biden de a livra 100 de milioane de doze de vaccinuri pentru Covid-19 în primele 100 de zile ale preşedinţiei sale ”este absolut posibil”, transmite Reuters.

Citește și: VIDEO Rareș Bogdan îi cere DEMISIA lui Ludovic Orban: 'Trebuia să-și dea demisia din poziția de președinte de partid'

Vorbind la emisiunea “Meet The Press” de la NBC, Fauci a spus că două noi vaccinuri, dezvoltate de companiile AstraZeneca şi Johnson & Johnson, ar putea fi prezentate foarte curând spre aprobare autorităţilor de reglementare, ceea ce ar creşte ritmul vaccinărilor, informează News.ro.

”Suntem la săptămâni distanţă, nu la luni”, a spus acesta.

Fauci a arătat că numărul mai mare de vaccinări, cuplat cu purtarea măştilor şi evitarea aglomeraţiei, va fi cea mai bună cale pentru ca Statele Unite să combată tulpina mai contagioană a noului coronavirus.

”Dacă vom putea vaccina marea majoritate a populaţiei, vom fi în formă foarte bună şi am putea învinge chiar şi mutaţia”, a spus Fauci.

Acesta a făcut remarcile pe fondul criticilor referitoare la ritmul prea lent la care sunt administrate vaccinurile pentru boala care a ucis peste 390.000 de oameni în Statele Unite.

Până în prezent au fost vaccinaţi aproximativ 10,6 milioane de americani, aproximativ jumătate din numărul la care spera preşedintele Donald Trump să se ajungă până la sfârşitul anului 2020.

Preşedintele ales Joe Biden a declarat că accelerarea vaccinărilor va fi una dintre priorităţile sale, după învestirea sa în funcţie, pe 20 ianuarie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri