Antoine Griezmann: 'Fotbalul îmi lipsește enorm, însă nu putem face nimic'

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 01-04-2020

Actualizat: 01-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Campionul mondial francez Antoine Griezmann, atacantul echipei FC Barcelona, a recunoscut că "fotbalul îi lipseşte enorm" în această perioadă în care sportul mondial a fost obligat să ia o pauză din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP.

"Izolarea decurge bine. Fotbalul îmi lipseşte enorm, însă nu putem face nimic", a precizat fotbalistul în cursul unui chat online, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Testarea aleatorie a populației, esențială în combaterea COVID-19: De ce asimptomaticii joacă un rol-cheie în răspândirea infecțiilor / STUDIU

În vârstă de 29 ani, Griezmann a sosit la Barca în vara anului trecut, de la formaţia Atletico Madrid. El a subliniat cu această ocazie că doreşte "să îşi recupereze numărul 7" pe care l-a purtat la gruparea madrilenă, dar şi la naţionala Franţei.

Atacantul s-a declarat totodată, "dezamăgit" de amânarea turneului final al Campionatului European de fotbal, care urma să aibă loc în această vară. "Însă, este mai bine aşa, deoarece aveam mulţi accidentaţi în această perioadă", a adăugat francezul.

"Arsenal - Atletico (din semifinalele Europa League 2017-2018) este cel mai bun meci pe care l-am jucat. Sunt foarte mândru de perioada petrecută la Atletico", a afirmat Griezmann în cursul acestui chat cu internauţii, organizat în plin sezon de jocuri video.

Vezi și: ATENŢIE! Guvernul a schimbat regimul stării de urgență: Creştere uriaşă a amenzilor, transparența decizională e suspendată

"Avem timp să jucăm multe lucruri, va fi aşa cel puţin încă 30 de zile. Nu ştiu când se va relua competiţia, nici antrenamentele", a regretat Antoine Griezmann.

"Nu joc FIFA, pentru că Mbappe m-ar învinge probabil. Sunt un mare antrenor, sunt foarte bun la Football Manager", a glumit campionul mondial.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri