Antonescu in SUA: Cresterea bugetului MApN, poate crea locuri de munca

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 13-05-2014

Actualizat: 13-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

c., sediul Lockheed Martin din Washington DC, prilej cu care s-a întâlnit cu doamna Nancy Ziuzin Schlegel, vicepreședinte Washington Internațional Business Development și cu directorii unor programe militare pe care această companie le dezvoltă. Acesta a subliniat buna cooperare dintre Romania si SUA in domeniul apararii si ca spera ca atat cresterea bugetului Apararii, dar si eventuale investitii straine in domeniu sa creeze locuri de munc ain Romania.


Liderul liberal a susținut că există o excelentă cooperare între România și SUA în domeniul militar, iar faptul că țara noastră a optat, spre exemplu, pentru avionul F16, atunci când a trebuit să aleagă un avion multirol pentru Forțele Aeriene, arată puternica dimensiune a cooperării în sectorul securității dintre cele două țări. Lockheed Martin este compania care produce avioanele F16 , până în prezent fiind livrate 4544 aparate, România fiind al 28-lea client.

Creșterea bugetului pentru Apărare în România, pe care PNL o susține fără reținere, poate reprezenta o oportunitate și pentru întărirea cooperării economice a parteneriatului strategic dintre România si Statele Unite. Cooperarea cu prestigioasele companii americane din domeniul apărării poate să aducă investiții pentru industria de apărare din România, noi locuri de muncă și parteneriate tehnologice de substanță, se arata intr-un comunicat PNL, remis stiripesurse.ro.

Prezentările navelor de luptă pentru zona litorală sau a noului sistem antirachetă cu rază medie pe care Lockheed Martin îl dezvoltă împreună cu alte companii din Germania și Italia, a sistemului de supraveghere AEGIS, care va fi instalat în cadrul sistemului antirachetă de la Deveselu, au reprezentat punctele de interes ale întâlnirii avute de liderul liberal la sediul cunoscutei companii americane.

 
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri