Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antonescu: Menţinerea cotei unice la 16 % a fost contribuţia PNL

crin antonescu
'Dacă din punctul acesta de vedere noi înţelegem că PNL din capul locului atunci când a făcut USL a avut câteva puncte pe care a insistat foarte mult, menţinerea cotei unice, a fost luat în băşcălie, că ce măsură am dat că asta era dată dinainte. Da, dar ca să o menţii în parteneriat cu un partid a cărui doctrină ţine de impozitul progresiv, menţinerea cotei la 16 % a fost contribuţia noastră. Menţinerea actualului Cod al Muncii, unul dintre cele mai flexibile şi mai pro întreprinzător din toată Europa, a fost iarăşi un efort al PNL', a precizat Antonescu la Realitatea TV. Antonescu susţine că România are nevoie de un mediu de afaceri privat care să fie stimulat, iar oamenii de afaceri au nevoie de politici economice şi fiscale inteligente. 'Noi am încheiat înţelegerea în USL şi ne-am apărat electoratul nostru, zona noastră de interes, că nu oricine în mediul privat e liberal, poate să fie şi socialist în opţiunile lui, problema noastră este să avem un mediu privat care să fie stimulat, care să fie susţinut atât cât poate să fie susţinut prin politici guvernamentale şi căruia să i se dea o şansă. Oamenii de afaceri şi mediul de afaceri în general, pentru că aici nu vorbim doar de întreprinzători, vorbim şi de salariatul din mediul privat, deci toţi cei care produc avuţia acestei ţări şi alimentează bugetul acestei ţări, nu sunt nişte oameni care aşteaptă să le mai dea ceva guvernul, să le mai dea ceva statul, sunt nişte oameni care au nevoie de dialog, de înţelegerea nevoilor lor şi lucrurilor cu care se confruntă şi de măsuri şi politici economice şi fiscale inteligente', a menţionat preşedintele PNL. Totodată, el a punctat că PNL va depune moţiune de cenzură dacă până la 1 mai 2014 Guvernul nu va scuti profitul reinvestit de impozit şi nu va reduce cu 5% CAS-ul plătit de angajator. 'Noi am pus accentul pe două lucruri şi am spus că nu depunem moţiune de cenzură acum, dar dacă până la 1 mai, aşa cum ne-am angajat împreună, nu va fi scutit de impozit profitul reinvestit şi nu va fi redus CAS-ul la angajator cu 5%, atunci va fi moţiune de cenzură', a afirmat Crin Antonescu. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.