Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antony Blinken subliniază necesitatea unei 'reînnoiri naţionale'

Al Jazeera
Antony Blinken

SUA trebuie să investească în plan intern dacă vor să câştige competiţia globală, economică, dar de asemenea politică în faţa Chinei, a declarat luni secretarul de stat american Antony Blinken, într-un discurs despre necesitatea unei ''reînnoiri naţionale'', relatează AFP.

''Probabil mai mult ca niciodată în cariera mea, chiar în viaţa mea, toate deosebirile dintre politica internă şi cea externă au dispărut pur şi simplu'', a declarat el la şcoala de ingineri de la Universitatea din Maryland, lângă Washington, potrivit agerpres.ro.

''Reînnoirea noastră naţională şi puterea noastră în lume sunt complet legate'', a adăugat secretarul de stat american.

''Nimic din ceea ce vom face nu ne va consolida poziţia şi influenţa în lume mai mult decât o investiţie în ''forţa de muncă'' americană, în ''dinamismul economic'' al Statelor Unite, în ''capacitatea lor de inovare'' şi în ''infrastructurile'' lor, a insistat el.

Secretarul de stat american a explicat astfel ideea din centrul politicii externe a preşedintelui Joe Biden: să demonstreze că democraţiile funcţionează pentru a câştiga competiţia fără precedent în faţa ''autocraţiilor'', cu China în frunte.

''Rivalii noştri se apropie încet, dar sigur de noi. În unele domenii, sunt deja înaintea noastră '', a menţionat Antony Blinken, avertizând asupra riscului ca America să devină ''mai puţin competitivă într-o lume mai competitivă''.

În timp ce preşedintele democrat a făcut din mega-programul său de investiţii în infrastructurile americane, în general, una dintre cheile mandatului său şi se luptă pentru ca acesta să fie adoptat de Congres, secretarul de stat a subliniat că China cheltuieşte ''de trei ori mai mult'' în acest domeniu decât Statele Unite.

''Guvernele chinez şi rus, printre altele, afirmă în public şi în privat că Statele Unite sunt în declin şi, prin urmare, este mai bine să adere la viziunea lor autoritară asupra lumii decât la viziunea noastră democratică'', a subliniat el. ''Dacă noi şi toate democraţiile putem arăta că aducem rezultate cetăţenilor noştri, atunci vom putea respinge minciuna pe care ţările autoritare adoră să o spună şi potrivit căreia sistemul nostru este polarizat şi paralizat la extrem (...)'', a explicat secretarul de stat american.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.