Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antrenorul echipei FC Hermannstadt evidenţiază contextul dificil al ultimului meci al echipei sale în play-off-ul Ligii I, cu Poli Iași

www.ponturi-bune.ro
FC Hermannstadt

Antrenorul echipei de fotbal FC Hermannstadt, spaniolul Ruben Albes, a evidenţiat, într-un comunicat remis AGERPRES, contextul dificil în care se va juca ultimul meci al echipei sale în play-off-ul Ligii I, miercuri, pe teren propriu, cu Politehnica Iaşi.

''Logic că suntem puşi în dificultate acum, dacă ne gândim la timpul pe care îl avem pentru a analiza viitorul adversar, să ne pregătim şi să ne concentrăm într-o manieră adecvată. Dar asta este situaţia la modul general, adică una foarte grea, complicată, atât în România, cât şi în toată lumea, din cauza epidemiei de coronavirus. Trebuie să acceptăm acest lucru şi să ne adaptăm totodată'', a spus ibericul, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Un cunoscut epidemiolog ne dă vești excelente: În România, epidemia a intrat în etapa de scădere progresivă

Pentru meciul cu Poli Iaşi, tehnicianul nu se va putea baza pe fundaşii laterali Raul Opruţ şi Alexandru Vodă, ambii convocaţi la naţionala Under-21, şi nici pe Romario Pires şi Tiago Almeida, suspendaţi pentru cumul de cartonaşe galbene.

Ruben Albes a subliniat că echipa a simţit susţinerea suporterilor în ultima perioadă, în ciuda faptului că meciurile s-au jucat fără spectatori: ''Pe parcursul acestei perioade dificile am simţit afecţiunea suporterilor noştri. Am simţit că ne sunt alături. Suporterii au rămas lângă echipă şi atunci când clubul a trecut prin momente grele. Perioada bună pe care o traversează echipa acum trebuie să le menţină acest trend favorabil. De asemenea, faptul că jucăm acest meci pe teren propriu este încă un prilej pentru ei să ne fie alături, chiar dacă nu de pe stadion. Ne pot încuraja de oriunde până la ultimul fluier al arbitrului''.

FC Hermannstadt o va întâlni miercuri pe CSM Politehnica Iaşi, de la ora 17:00, pe Stadionul Municipal din Sibiu, într-un meci din etapa a 14-a, ultima a fazei play-out a Ligii I.

Citește și: Mutarea pandemiei! Gigantul Kaufland nu se sperie de coronavirus

Sibienii se află pe a doua treaptă a clasamentului din play-out, după cea mai bună serie de meciuri din istoria clubului - cinci victorii şi un rezultat de egalitate, în timp ce ieşenii sunt pe loc de baraj (6) şi au înregistrat două victorii, două rezultate de egalitate şi două înfrângeri în ultimele 6 etape.

În tur, FC Hermannstadt s-a impus cu scorul de 3-2 în deplasare, reuşind astfel prima victorie din acest sezon pe teren străin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.