Antrenorul Leonardo Jardim și-a prelungit contractul cu AS Monaco, după titlul câștigat în Franța

Autor: Andrei Radu

Publicat: 08-06-2017

Actualizat: 08-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Antrenorul portughez Leonardo Jardim și-a prelungit până în 2020 contractul cu echipa de fotbal AS Monaco, a anunțat campioana Franței și semifinalista Ligii Campionilor în acest sezon.

Tehnicianul lusitan, sosit la gruparea din principat în 2014 și unul dintre elementele de bază ale proiectului lui AS Monaco, baza pe promovarea tinerelor talente, s-a declarat ''foarte fericit" că își poate continua munca la actuala sa formație, anunță Agerpres.

Citește și: Radu Petrescu și Istvan Kovacs vor arbitra Germania și Portugalia în preliminariile CM 2018

AS Monaco a reușit, astfel, să păstreze "unul dintre cei mai buni antrenori din fotbalul european" și asta "în ciuda solicitărilor" venite pe adresa acestuia, a precizat la rândul său vicepreședintele clubului, Vadim Vasiliev.

"Proiectul va continua cu Leonardo", a adăugat oficialul rus, estimând că semnarea noului acord "demonstrează ambiția" celor de la AS Monaco.

Ultimul dintre cele trei sezoane ale lui Jardim la conducerea tehnică a lui AS Monaco, s-a încheiat în apoteoză, prin câștigarea titlului de campioană a Franței în fața puternicei formații Paris Saint-Germain, cdar și cu un loc în careul de ași din Champions League.

Antrenorul portughez, în vârstă de 42 ani, a obținut probabil o creștere salarială, dar și garanția că echipa sa nu va fi slăbită prin plecarea unor jucători de bază, notează AFP. Dacă Berdardo Silva s-a transferat deja la Manchester City, un alt jucător-cheie al sezonului, golgheterul și căpitanul Radamel Falcao, și-a prelungit recent contractul până în 2020.

Dacă alți jucători ar putea pleca, rămânerea lui Jardim ar urma să o ajute pe AS Monaco să-și păstreze "briliantul", atacantul în vârstă de 18 ani Kylian Mbappe, dorit de toate marile forțe ale fotbalului european, al cărui eventual transfer ar putea depăși 100 milioane euro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri