Premium
Indecise sau predictibile, secrete sau controlate de putere: 2024 va fi un an super-electoral. Potrivit unui calcul făcut de Libération, aproape trei miliarde de cetățeni din 77 de țări vor fi chemați la vot în 2024 în cadrul alegerilor naționale. În aproximativ treizeci dintre scrutinuri, cetățenii își vor desemna președintele în cadrul unor consultări cu o geografie democratică variabilă, de la Taiwan pe 13 ianuarie până la Rusia la mijlocul lunii martie și în Statele Unite la începutul lunii noiembrie, punctul culminant al acestui an record. De asemenea, în România vom avea 4 rânduri de alegeri, cu punctul culminant al alegerilor prezidențiale.
Urmează o prezentare generală a celor mai așteptate alegeri:
Statele Unite ale Americii (alegeri prezidențiale, 5 noiembrie): meciul retur
Pe 5 noiembrie se profilează o revanșă între Joe Biden și Donald Trump. Majoritatea americanilor nu îl simpatizează pe niciunul. Devenit impopular, în ciuda unui bilanț economic solid, slăbit de cei 81 de ani ai săi și, mai recent, de sprijinul său inflexibil pentru Israel în războiul său devastator împotriva Hamas, Joe Biden nu are un contracandidat serios în propriul său partid. Cât despre Trump, în ciuda a 91 de acuzații în patru dosare penale – inclusiv unele legate de încercările sale de a-și anula înfrângerea din 2020 – șarmul asupra electoratului republican nu dă niciun semn de slăbire, cu două săptămâni înainte de alegerile interne din Iowa, primul pas către nominalizare. În cazul revenirii la putere, Donald Trump promite un regim cu accente despotice, cu restrângerea rolului Congresului, răzbunare judiciară împotriva democraților și expulzări în masă, precum și un reviriment naționalist care ar avea consecințe grave asupra celor două puncte fierbinți de pe glob, Orientul Mijlociu și Ucraina. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, și președintele rus, Vladimir Putin, abia așteaptă revenirea sa la Casa Albă.
Uniunea Europeană (alegeri legislative, 6-9 iunie): extrema dreaptă în ascensiune
Umbra extremei drepte planează peste cele mai mari alegeri transnaționale din lume, unde 400 de milioane de alegători vor fi invitați să-i aleagă pe cei 720 de europarlamentari ai Parlamentului European. Odată cu ascensiunea populismului de extremă dreaptă, aflat la putere în prezent în Țările de Jos (Geert Wilders), Italia (Giorgia Meloni), Slovacia (Robert Fico), Finlanda (Petteri Orpo) și Ungaria (Viktor Orbán), aceste alegeri se vor concentra probabil pe apărarea valorilor tradiționale și pe politicile împotriva imigrației.
În Franța, lista Adunării Naționale, condusă de Jordan Bardella, se regăsește în fruntea sondajelor. La vecinii germani, spanioli și austrieci, Alternativa pentru Germania (AfD), Vox și Partidul Libertății din Austria (FPÖ) câștigă tot mai mult teren. Chiar și în Polonia, partidul Lege și Justiție (PiS) păstrează o greutate considerabilă în campanie, în ciuda înfrângerii sale la alegerile legislative. Această expansiune îngrijorătoare a extremei drepte amenință, fără îndoială, marile echilibre ale Parlamentului, într-o Europă încă zguduită de războiul dintre Rusia și Ucraina, unde cei Douăzeci și șapte sunt chemați să decidă aderarea Ucrainei.
Taiwan (alegeri prezidențiale și legislative, 13 ianuarie): regula de trei
Desfășurate simultan, alegerile prezidențiale și legislative din Taiwan se anunță a fi cruciale pentru viitorul țării și stabilitatea regională, în timp ce China comunistă nu-și mai ascunde pregătirile militare pentru o posibilă invazie a arhipelagului de 24 de milioane de locuitori. Umbra vecinului imperial se află așadar în centrul acestor alegeri. Partidul Democrat Progresist (DPP) al președintelui în exercițiu Tsai Ing-wen, oaia neagră a lui Xi Jinping, va încerca să candideze pentru un al treilea mandat, aducând și fețe noi: actualul vicepreședinte William Lai și Hsiao Bi-khim, fostă reprezentantă a guvernului în Statele Unite. În opoziție, două partide mai conciliante cu Beijingul, Partidul Naționalist Chinez al Kuomintang (KMT), fostul partid unic în pierdere de popularitate, și Partidul Popular din Taiwan (PPT) al fostului primar din Taipei, adorat de o parte a tinerilor. Acestea ar putea să atragă alegătorii dezamăgiți de cei opt ani de guvernare ai lui Tsai, neconcludenți în ceea ce privește progresul social. În prezent, DPP se menține lider în sondaje, deoarece doar 6% dintre taiwanezi doresc unificarea cu China. Pentru a câștiga, va trebui să schimbe istoria: niciun partid nu a câștigat până acum trei alegeri succesive în Taiwan.
Rusia (alegeri prezidențiale, 15-17 martie): zero suspans
Deloc surprinzător, Vladimir Putin ar urma să fie reales, ceea ce îi va permite să rămână la putere până în 2030, ba chiar și în 2036, dacă va decide să candideze din nou, așa cum îi permite legea de când a modificat Constituția în acest sens în anul 2020. În seria alegerilor total previzibile din Rusia, alegerile prezidențiale din 2024 ar urma să doboare toate recordurile. Atât de mult, încât comisia electorală nici nu și-a dat osteneala să înscrie, fie și doar de dragul formei, candidați oarecum surpriză, ca în trecut.
La Kremlin, niciun suspans: întrebat cum ar trebui să arate următorul președinte al Rusiei, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al prezidențial a răspuns: „La fel ca Putin. Sau diferit, dar la fel”. Sondajele (oficiale, evident) îl creditează cu peste 75%. Din 2004, alegerile prezidențiale din Rusia nu au mai inclus nici cel mai mic suspans, așa că indicatorul esențial pentru Kremlin nu este scorul, ci rata de participare. Ținta stabilită pentru 2024 este de 80% pentru Putin, cu o rată de participare de 70 până la 80%.
Venezuela (alegeri prezidențiale, a doua jumătate a anului): Maduro sau nu?
Va rămâne chavismul la putere după un sfert de secol de guvernare în Venezuela? Președintele Nicolás Maduro, moștenitorul lui Hugo Chávez, ar urma să încerce obținerea unui al treilea mandat în fruntea acestei țări petroliere marcate de hiperinflație și de fuga peste hotare a peste 7 milioane dintre concetățenii săi din 2015. După realegerea sa în 2018, când mai multor partide li s-a interzis să prezinte un candidat, şeful statului se află acum în negocieri directe cu opoziţia şi cu Statele Unite. Washingtonul cere mai multă transparență democratică împotriva ridicării treptate a sancțiunilor americane, a căror impunere în 2019 a agravat o criză economică deja severă. Oponenta sa, foarte liberala și conservatoarea María Corina Machado, desemnată în octombrie să reprezinte opoziția, așteaptă decizia Curții, sperând să-și vadă ridicată suspendarea.
Senegal (alegeri prezidențiale, 25 februarie): deschidere democratică
Anunțând încă din iulie că nu va candida pentru al treilea mandat, Macky Sall a făcut din alegerile prezidențiale din Senegal una dintre cele mai mari necunoscute de pe continent. Succesorul său desemnat, prim-ministrul Amadou Ba, un tehnocrat în vârstă de 62 de ani, este recunoscut pentru competența sa, dar nu este foarte carismatic. Fostul primar al orașului Dakar, Khalifa Sall, și fiul fostului președinte Abdoulaye Wade, Karim Wade, vor putea candida de această dată, după ce au fost de multă vreme excluși din cursă prin clauze legale. Dar marea necunoscută va fi validarea candidaturii lui Osmane Sonko, o telenovelă care a ținut Senegalul în suspans pe tot parcursul anului 2023. Din închisoare – este acuzat de „punerea în pericol a securității statului” și a fost condamnat în iunie pentru „coruperea tinerilor” – și-a putut depune dosarul la Consiliul Constituțional înainte de data limită de 26 decembrie. Noi întorsături sunt încă de așteptat.
Regatul Unit (alegeri legislative, dată necunoscută): revenirea Partidului Laburist
Mai sau octombrie? Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a confirmat chiar înainte de Crăciun: următoarele alegeri generale în Regatul Unit vor avea loc în 2024. Din punct de vedere tehnic, marți 28 ianuarie 2025 este ultima dată la care ar putea avea loc următoarele alegeri, la cinci ani de la ultimul scrutin. Dar Rishi Sunak vrea să accelereze lucrurile. După treisprezece ani la putere, conservatorii sunt cu mult în urma Partidului Laburist al lui Keir Starmer în toate sondajele. Dincolo de uzura naturală a puterii, conservatorii, care, în special în ultimii ani, s-au radicalizat din ce în ce mai mult spre dreapta, nu afișează un palmares glorios: economia încetinită, management dezastruos al pandemiei de Covid și scandaluri repetate de corupție.
Desigur, conservatorii au „implementat Brexit” și au scos Regatul Unit din Uniunea Europeană. Dar, la mai bine de șapte ani de la referendum și la trei ani de la ieșirea efectivă din piața comună, beneficiile anunțate sunt încă așteptate și majoritatea britanicilor cred acum că Brexitul a avut un efect negativ asupra economiei țării.
India (alegeri legislative, primăvară): BJP pentru totdeauna
Aproape un miliard de alegători vor fi chemați la urne în primăvara anului viitor pentru a reînnoi Lok Sabha, camera inferioară a Parlamentului național al Indiei. Aflat la putere din 2014, Partidul Bharatiya Janata (BJP) – partidul primului ministru Narendra Modi – este în mod clar câștigătorul și ar trebui să permită liderului naționalist hindus să candideze pentru al treilea mandat. Dar anul acesta va trebui să facă față noii alianțe pecetluite în iulie de opoziție, care a lăsat deoparte diferențele pentru a prezenta un front unit. Numită India, coaliția reunește în jurul Partidului Congresului – fost în fruntea țării înainte de victoria copleșitoare a BJP – peste douăzeci de partide de opoziție. Obiectivul lor: să-l împiedice pe Modi să-și continue strategia de hinduizare a societății, în timp ce libertățile civile dispar una câte una în această țară care a devenit cea mai populată din lume în 2023.
Mexic (alegeri prezidențiale, 2 iunie): revanșa femeilor
Pentru prima dată în istorie, o femeie va prelua cârma Mexicului în 2024. Întruchiparea unui nou progresism latino-american, doi candidați la feminin luptă pentru a-i succeda lui Andrés Manuel López Obrador – care iese dintr-un mandat de șase ani: Claudia Sheinbaum, fostul primar al Mexico City desemnată de partidul de stânga Morena, favorită a președintelui în exercițiu și în sondaje, și Xóchitl Gálvez, desemnată de alianța celor trei partide de opoziție. Mai puțin experimentată decât rivala ei, Gálvez - senator al Partidului Acțiunii Naționale (PAN) - nu are nimic din tiparul standard al dreptei latino-americane: este feministă, favorabilă avortului și drepturilor comunității LGBT+. Dovadă că partidele tradiționale mexicane au fost nevoite să facă o concesie ideologică pentru a se confrunta cu bazinul electoral al lui Morena: partidul președintelui în exercițiu guvernează 21 din cele 32 de state ale țării și are o majoritate în Congres, cu cei doi parteneri de coaliție.
Indonezia (alegeri prezidențiale și legislative, 14 februarie): risc de derivă dinastică
După două mandate consecutive, președintele indonezian Joko Widodo se retrage. Dar nu fără să fi luat o decizie uluitoare: sprijinirea tacită a candidaturii fostului său rival, actualul ministru al Apărării, Prabowo Subianto. Acesta candidează îmoreună cu fiul lui „Joko wi”, Gibran Rakabuming Raka, în vârstă de 36 de ani și potențial vicepreședinte datorită unei modificări in extremis a legii electorale. Un tandem care marchează o derivă dinastică susținută de coaliția KIM. Împotriva lui Prabowo – fost ofițer al forțelor speciale acuzat de încălcarea drepturilor omului – alți doi candidați sunt în cursa pentru a conduce a treia cea mai mare democrație din lume: Ganjar Pranowo (PDI-P), fost guvernator al provinciei Java Centrală, și Anies Baswedan, fost guvernator al Jakartei și considerat apropiat de musulmanii conservatori.
În prezent lider în sondaje, Prabowo Subianto a dat deja asigurări că va călca pe urmele președintelui în funcție, prin reconcilierea cu adversarii săi politici în cazul victoriei.
Africa de Sud (alegeri legislative, în primăvară): sfârșitul hegemoniei
În Africa de Sud se profilează alegeri istorice: având mult timp aureola luptei sale împotriva regimului de apartheid, Congresul Național African (ANC) este pentru prima dată amenințat cu pierderea majorității absolute în Parlament, cel care numește președintele. Ar fi sfârșitul hegemoniei pentru partidul lui Nelson Mandela, primul președinte de culoare ales în 1994. Treizeci de ani mai târziu, dezamăgirea domină ca urmare a scandalurilor de corupție, a falimentului serviciilor publice, a șomajului ajuns la peste 30% și a unei rate a criminalității înnebunitoare. În august a fost formată o coaliție de partide de opoziție împotriva ANC.
Dar alternativa convinge cu greu populația și deasupra alegerilor plutește spectrul absenteismului. Totuși, istoria și-ar putea schimba cursul, determinând o recompunere a peisajului politic într-o țară cu iluzii pierdute.
Sursa: Revista Presei Rador Radio România
