Judeţele Braşov, Mureş şi Harghita se află sub Cod portocaliu de furtună joi dimineaţa, potrivit unei avertizări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, potrivit Agerpres.
Până la ora 9:30, în localităţile Rupea, Jibert, Caţa şi Buneşti din judeţul Braşov, Vânători şi Saschiz din judeţul Mureş, Mugeni, Dârjiu şi Ulieş din judeţul Harghita se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35...40 l/mp, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Citește și: Simona Halep este omul momentului în tensul mondial: WTA îi pregătește un nou premiu
De asemenea, în mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj este Cod galben de vijelii tot până la ora 9:30, în aceste zone urmând să se semnaleze averse care vor depăşi local 25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, grindină de mici dimensiuni.
Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore.
Comentează