Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunț OFICIAL - Salariile profesorilor cresc din toamna acestui an

www.agerpres.ro
bani, lei, bancnote

Salariile cadrelor didactice vor crește din toamna acestui an. Este promisiunea făcută de şeful Direcţiei generale de Învăţământ Primar şi Secundar al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Culturii, Valentin Crudu. Acesta susține că salariile profesorilor și ale suplinitorilor vor crește cu 8%.

Valentin Crudu spune că majorarea salariilor se va face reieşind din gradul didactic al profesorului. În lei, salariul va creşte începând cu suma de 262 de lei până la 800 de lei, în funcţie de calificarea pe care o are cadrul didactic.

„Cei care deţin astăzi gradul didactic I şi superior şi au vechime în muncă mai mult de 15 ani se va aplica grila de la 600 la 800 de lei creştere”, spune Valentin Crudu, conform Antena 3.

Citește și: Comisia Europeană face PREVIZIUNILE care vor afecta toți românii - Ce se întâmplă cu inflația și șomajul în viitorul apropiat .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.