Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunț URIAȘ privind viitorul UE: Două ţări au şanse mari să adere până în 2025

UE Uniunea europeana

Comisia Europeană urmează să identifice Serbia şi Muntenegru drept statele din Balcanii de Vest care au mari şanse să adere la Blocul comunitar până în 2025, potrivit unor oficiali europeni citaţi de site-ul agenţiei Novinite, informează Mediafax.

Marţi, Comisia Europeană va prezenta Strategia privind Balcanii de Vest, în condiţiile în care integrarea rapidă în UE a şase ţări din Balcanii de Vest este promovată de 12 state membre.

"Calitatea de membru a statelor din Balcanii de Vest corespunde cu interesele politice şi economice ale Uniunii Europene. Cu o voinţă politică puternică, Muntenegru şi Serbia vor fi pregătite să devină state membre ale UE, după ce pun în aplicare reformele şi soluţionează problemele rămase cu vecinii lor. În acelaşi timp, Comisia Europeană consideră necesară încheierea unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic pentru normalizarea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo", a precizat un oficial european, sub protecţia anonimatului.

Instanța dictează o primă condamnare în dosarul disjuns din dosarul lui Victor Ponta și Sebastian Ghiță

Camera Deputaților, decizie MAJORĂ: Depolitizarea CCR, în linie dreaptă

Anul 2025 pentru eventuala aderare a Serbiei şi Muntenegrului la Uniunea Europeană este o dată orientativă, nu un orizont clar, a declarat marţi, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a adăugat că cele două state nu respectă în prezent criteriile de aderare. 

"Este greşit să se afirme că eu şi Comisia Europeană am prevăzut ca orizont clar 2025. Este o dată orientativă, astfel încât statele respective să se poată pregăti mai bine", a spus Juncker, cu ocazia unei dezbateri privind viitorul Uniunii Europene, în prezenţa premierului croat Andrej Plenkovic. 

"Îmi doresc ca cele două ţări să adere când respectă criteriile necesare. În acest moment nu le respectă. Trebuie să le ajutăm să parcurgă această cale atât de dificilă", a adăugat preşedintele CE, potrivit agerpres.ro.

La 21 noiembrie 2017, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a susţinut apelul făcut de către Bulgaria pentru integrarea statelor din Balcanii de Vest în UE. Ulterior, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a precizat că extinderea Uniunii nu este posibilă până în 2020.

Bulgaria, România, Slovenia şi Croaţia sunt singurele ţări din regiune care au devenit până acum membre ale Uniunii Europene. Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Macedonia, Kosovo şi Serbia au făcut demersuri pentru a iniţia negocierile de aderare.

UE este cel mai mare partener comercial al statelor din Balcanii de Vest, acumulând peste 76% din comerţul total din regiune.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.