Anunţ de ultimă oră al Ministerului de Externe în privinţa Greciei

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 17-02-2016

Actualizat: 17-02-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care tranzitează Republica Elenă că, la frontiera cu Bulgaria, Vama Promachonas va fi blocată pentru încă 24 de ore, începând de astăzi, 17 februarie 2016.

De asemenea, fermierii au format baraje pe următoarele tronsoane rutiere, fapt care va genera mari întârzieri în deplasarea pe teritoriul Republicii Elene, astfel:

• Zona Bralos, pe DN Atena-Lamia și în zona Kileler, pe vechiul drumul național Larissa – Volos.

• În zona Kefalovrysos- Aitoloakarnania, D.N. Antirio-Ioannina.

• Valea Tempi - Larissa, Autostrada Patra-Atena-Salonic (pe durată nedeterminată).

• Intersecția Nikea - Thessalia, pe DN Atena –Salonic.

• În zona Canalului Corint, pe DN Atena – Corint.

• Podul Evinou, de pe DN Antirrio-Mesologgi, blocat în intervalul orar 18:00-21:00.

Având în vedere că situaţia blocajelor rutiere este în permanentă schimbare, se recomandă şi verificarea individuală a rutelor avute în vedere de către persoanele interesate de tranzitarea teritoriului elen.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare, în cazul în care apar situaţii speciale, se anunţă într-un comunicat de presă.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri