Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunţ de ultimă oră al Ministerului de Interne: Se lansează o campanie de informare

AEP

MAI lansează campania de informare TU VOTEZI, MAI TE INFORMEAZĂ

 

În contextul organizării alegerilor locale din acest an, MAI desfășoară o campanie de informare a cetățenilor cu privire la principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot.

 

Prin intermediul acestei campanii, alegătorii primesc recomandări utile în raport cu procesul electoral: să dețină documente de identitate valabile, să nu accepte mita electorală și să respecte confidențialitatea votului.

În cadrul campaniei au fost realizate mai multe tipuri de materiale și au fost alese modalități de promovare multiple pentru a atinge categorii de public-țintă cât mai diverse.

 

Astfel, au fost tipărite 22.000 de afișe, format A2, care au fost distribuite în întreaga țară pentru a fi amplasate în locuri aglomerate, în sediile unor instituții publice cu aflux mare de cetățeni, precum și la intrarea în secțiile de votare.

 

De asemenea, au fost realizate trei spoturi video și trei audio care în baza deciziei Consiliului Național al Audiovizualului privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2016 vor putea fi inserate de către radiodifuzori la finalul calupurilor de spoturi publicitare electorale.

 

Spoturile MAI vor fi difuzate și prin intermediul plasmelor care sunt amplasate în locuri publice din marile orașe, în mijloacele de transport în comun sau în stațiile de metrou.

 

Totodată, pe pagina oficială de Internet a MAI, a fost creată o secțiune dedicată alegerilor care conține principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravențiile ce pot fi constatate de angajații MAI și infracțiunile prevăzute de Codul Penal, precum și link-uri către deciziile Biroului Electoral Central și ale Autorității Electorale Permanente.

 

Vizitatorii site-ului MAI pot descărca, de asemenea, afișul și spoturile realizate în cadrul campaniei de informare.

 

Având în vedere rolul esențial pe care mediul online îl are în informarea alegătorilor, campania MAI include o componentă de informare specială și pe contul de Facebook, se anunţă într-un comunicat de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.