Lovitură dură pentru economia României: prognoză prăbușită și risc real de recesiune. Erste revizuieşte în scădere prognoza de creştere economică

Autor: Alice Draghici

Publicat: 15-04-2026 02:45

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Grupul financiar Erste Group a revizuit în scădere perspectivele economice pentru Europa Centrală și de Est, în timp ce a crescut estimările privind inflația, pe fondul instabilității generate de conflictul din Orientul Mijlociu. Potrivit unei analize citate de Profit.ro, România este țara cu cea mai puternică deteriorare a prognozei, într-un context în care creșterea prețului petrolului și măsurile interne de ajustare bugetară pun presiune suplimentară pe economie.

În aceste condiții, economia românească ar putea înregistra cea mai slabă evoluție din regiune și chiar ar putea intra în recesiune dacă situația din zona Strâmtorii Ormuz continuă să afecteze fluxurile comerciale globale.

Efectele conflictului din Orientul Mijlociu

Raportul Erste arată că tensiunile din regiune influențează direct piețele de energie și, implicit, inflația și creșterea economică.

„Nu există nicio îndoială că oprirea acţiunilor militare şi redeschiderea Strâmtorii Ormuz au fost veşti bune. Preţurile petrolului şi gazelor au scăzut vertiginos după anunţul armistiţiului.

În pofida scăderilor semnificative ca reacţie la veste, preţurile petrolului, apropiate de 90-100 USD pe baril, rămân extrem de inflaţioniste. Totuşi, armistiţiul s-a dovedit fragil, iar Strâmtoarea Ormuz a fost închisă din nou la scurt timp. În plus, eşecul SUA şi Iranului de a ajunge la un acord de pace în weekend va afecta evoluţiile pieţei”, arată un raport Erste.

Revizuiri negative în toată regiunea

Estimările indică o încetinire a creșterii economice inclusiv în zona euro, unde avansul PIB ar putea fi mai mic cu 0,3–0,4 puncte procentuale. Impactul se propagă și în Europa Centrală și de Est, unde prognoza pentru acest an a fost redusă de la 2,7% la 2,4%.

În majoritatea statelor din regiune, ajustările sunt moderate, între 0,2 și 0,3 puncte procentuale, inclusiv pentru anul 2027.

România, cea mai severă revizuire

În cazul României, corecțiile sunt mult mai drastice. Creșterea economică estimată pentru 2026 a fost redusă de la 1% la doar 0,3%, iar pentru 2027 prognoza a fost coborâtă de la 3% la 2,5%.

„România a fost cea mai expusă încetinirii ciclice (indiferent de război), deoarece pachetul de consolidare fiscală afectează activitatea economică”, notează Erste.

Potrivit scenariului de bază, România ar urma să aibă cea mai slabă creștere economică din regiune, fiind depășită chiar și de Slovacia (1%) și Ungaria (1,4%).

Scenariul negativ: intrarea în recesiune

Erste ia în calcul și o variantă pesimistă, în care conflictul se intensifică sau prețurile materiilor prime rămân ridicate pe termen lung, în special dacă Strâmtoarea Ormuz rămâne blocată.

În acest scenariu, economia României ar putea intra în contracție, cu o scădere estimată de aproximativ -0,8% în 2026.

Google News
Comentează
București
Temperatură6°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri