Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunţ oficial de la MAE: Ce spune secretarul de stat pentru afaceri globale

MAE

Secretarul de stat pentru afaceri globale, Daniela Gîtman, l-a primit marţi pe ambasadorul agreat al Elveţiei la Bucureşti, Urs Herren, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, prilej cu care a salutat decizia acestui stat de a elimina restricţiile de pe piaţa muncii pentru cetăţenii românii începând cu 1 iunie 2016.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe remis Agerpres, cei doi oficiali au abordat stadiul şi perspectivele relaţiei bilaterale româno-elveţiene, subliniind satisfacţia pentru calitatea dialogului politic şi dorinţa de impulsionare a acestuia pe viitor. "A fost evocat interesul pentru consolidarea cooperării în plan economic, sectorial şi la nivelul colectivităţilor locale, părţile convenind să acorde un plus de atenţie domeniului tehnologiilor de vârf, pornind de la succesele înregistrate de inventatorii români laureaţi la Salonul pentru Invenţii de la Geneva. Cei doi oficiali au exprimat, totodată, satisfacţia pentru cooperarea de succes înregistrată în implementarea proiectelor derulate în România cu sprijin financiar elveţian, în domeniile protecţiei mediului, infrastructurii, securităţii şi dezvoltării umane şi sociale", adaugă sursa citată.

După cum precizează MAE, Daniela Gîtman a exprimat speranţa că, în problema limitării imigraţiei prin cote, va fi identificată o soluţie comună şi aplicabilă tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, care să nu permită discriminări între cetăţenii acestora. De asemenea, secretarul de stat a evidenţiat rolul constructiv pe care comunitatea românească îl are în dezvoltarea economiei elveţiene, fiind o comunitate bine integrată în societatea acestei ţări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.