Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunţul MOMENTULUI: Ce beneficii primesc românii cu venituri SUB 2.500 de lei

banca negocieri

Parlamentarul social-democrat Marius Budăi a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că persoanele cu venituri mai mici de 2.500 lei vor beneficia de servicii bancare gratuite. 

Citeşte şi: Ministrul Negrescu dă SEMNALUL: 'România, în contextul potrivit pentru a adera la Spaţiul Schengen'

Deputatul PSD, care este membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, susţine că facilităţile sunt acordate printr-un act normativ care garantează servicii bancare gratuite pentru consumatorii vulnerabili. 

Potrivit Legii 258/2017, adoptată de Parlament în decembrie 2017, consumatorul vulnerabil este persoana al cărei venit lunar nu depăşeşte echivalentul a 60% din câştigul salarial mediu brut pe economie. Conform datelor statistice oficiale, după transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, salariul mediu brut din România a ajuns la 4.162 lei, ceea ce înseamnă că în categoria consumatorilor vulnerabili se încadrează toate persoanele ale căror venituri medii lunare sunt mai mici de 2.497 lei.

Citeşte şi: Audieri pe bandă rulantă după percheziţii de AMPLOARE în Capitală şi două judeţe: Zeci de persoane, bănuite de trafic de droguri ÎN PENITENCIARE

"În discuţiile cu sistemul bancar am insistat pe faptul că salariile românilor sunt mai mici faţă media europeană şi de aceea pragul care defineşte consumatorul vulnerabil trebuie să fie mai ridicat. Aşa am ajuns la valoarea de 60% din salariul mediu brut pe economie, în care se încadrează milioane de români, care trebuie să ştie că băncile sunt obligate să le ofere gratuit serviciile bancare prevăzute de lege", a afirmat Marius Budăi. 

Acesta precizează că noile reglementări vizează milioane de cetăţeni români care vor beneficia de servicii bancare gratuite, fără plata unui comision, indiferent de numele instituţiei bancare la care îşi deschid conturile.

Conform Legii 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază, consumatorii vulnerabili beneficiază de următoarele servicii bancare gratuite: deschiderea, administrarea şi închiderea unui cont bancar, depunerea de fonduri în contul bancar, retrageri de cash de la orice ghişeu bancar sau bancomat din România, dar şi primele zece operaţiuni pe lună.

Citeşte şi: Măsură de ULTIM MOMENT: Cum REPARĂ Guvernul eroarea GRAVĂ dezvăluită de scandalul fiscal .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.