Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

APADOR-CH: Legea "Big Brother" este abuzivă şi ineficientă

bigbrotherwatching

Legea "Big Brother", care prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie şi internet să reţină timp de şase luni anumite date ale abonaţilor, care la nevoie să fie trimise autorităţilor, precum şi legea privind cartelele preplătite, care ar urma să instituie obligativitatea de a cumpăra astfel de cartele doar cu buletinul vor fi repuse pe agenda guvernului, a parlamentului şi a societăţii civile.

Ambele acte normative au fost declarate neconstituţionale si au suscitat dezbateri intense. ONG-urile reacţionează şi susţin că autorităţile folosesc atentatele din Franţa pentru a restrânge drepturile fundamentale, asta în timp ce procurorul general Tiberiu Niţu spune că este nevoie de legi eficiente, care să prevină actele de terorism.

"Problemele celor două acte normative sunt de concepţie, adică nu se pot coafa, să zicem aşa, atingând aici un articol şi aici un articol. Problemele sunt de concepţie. De fapt, este o singură problemă: instituirea unei supravegheri generalizate. Punctul de vedere al APADOR-CH şi al celorlalte organizaţii, care au fost alături de noi în acest demers, este că supravegherea persoanelor trebuie făcută numai în cazuri individuale, atunci când există suspiciuni că se comit infracţiuni, da, şi numai cu mandat de la judecător. Or, acest lucru, interceptările şi înregistrările de date şi reţinerea de date sunt posibile cu o mică modificare în Codul de procedură penală. Deci, din punctul nostru de vedere, aceste legi nu trebuie să existe, nu sunt necesare şi nu sunt proporţionale într-o societate democratică", a declarat Nicoleta Andreescu, director executiv al APADOR-CH.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.