Apar primele probleme. Data pentru începerea negocierilor Brexit nu este bătută-n cuie

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 12-06-2017

Actualizat: 12-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto: rfi.fr

Negocierile oficiale pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) ar putea să nu înceapă pe data de 19 iunie aşa cum este prevăzut, deoarece în aceeaşi zi guvernul urmează să-şi prezinte programul politic în noua legislatură a declarat luni ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, transmite Reuters. Primele discuţii vor începe oricum în cursul săptămânii viitoare, a precizat Davis pentru postul Sky News.

Citeşte şi: S-a VOTAT: SUA ar putea avea 51 de state

Partidul Conservator al premierului Theresa May, care a pierdut majoritatea la alegerile legislative anticipate de săptămâna trecută, trebuie să pregătească pentru 19 iunie prezentarea programului său de guvernare, eveniment anual cunoscut ca Discursul Reginei, de regulă suverana fiind cea care dă citire acestui program. Tot pentru 19 iunie era anunţată însă începerea efectivă a tratativelor de ieşire a Marii Britanii din UE.

"Secretarul meu permanent se află azi la Bruxelles pentru a discuta detaliile. Ar putea să nu fie luni pentru că avem şi Discursul Reginei săptămâna care vine", a menţionat David Davis.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri