Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aparatele Boeing 737 MAX nu vor fi autorizate să zboare în Europa înainte de ianuarie 2020

boeing.com
BOEING 737-800 NG

Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA) nu se aşteaptă să autorizeze reluarea zborurilor avioanelor Boeing 737 MAX înainte de luna ianuarie 2020, a declarat directorul AESA, Patrick Ky, potrivit Reuters, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, ridicarea interdicţiei de zbor pentru avioanele Boeing 737 MAX în Europa va depinde de zborurile de încercare efectuate de piloţii europeni, care conform calendarului actual sunt prevăzute a avea loc la mijlocul lunii decembrie.

Patrick Ky a mai susținut că nu va exista un decalaj mai mare de câteva săptămâni între ridicarea interdicţiilor de zbor pe ambele maluri ale Atlanticului.

Începând din luna martie a acestui an, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS - Manoeuvering Characteristics Augmentation System) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.

Citește și: Nebunie mare în cazul Caracal! Anchetatorii i-au interzis lui Dincă: ‘S-a dat ordin pe unitate să nu aibă acces’

Producătorul aeronautic american Boeing speră că avionul său va reintra în serviciu până la finalul acestui an după modificările efectuate la sistemele software şi în programele de pregătire a piloţilor.

"După părerea mea, acest lucru va avea loc la începutul anului următor, dacă totul se va derula cu bine. Din ceea ce ştim în prezent, intenţionăm ca zborurile de încercare să aibă loc la mijlocul lunii decembrie, ceea ce înseamnă că o decizie de reintrare în serviciu va fi luată în ianuarie în ceea ce ne priveşte", a declarat Patrick Ky vineri seara. Directorul EASA a adăugat că această reintroducere în serviciu va fi coordonată pe cât posibil cu FAA însă cele două agenţii au proceduri diferite, în special în ceea ce priveşte consultările. "În consecinţă, este posibil să avem un decalaj de câteva săptămâni dar nu vorbim de şase luni. Vorbim de o întârziere care, dacă se va produce, va fi cauzată în principal de aspectele tehnice ale procedurilor administrative", a indicat Patrick Ky.

Aceste declaraţii au fost făcute înainte de apariţia în presă a unor schimburi de mesaje interne care au avut loc în anul 2016 între piloţii Boeing, care au ridicat noi semne de întrebare cu privire la calendarul reluării zborurilor avioanelor 737 MAX.

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) a decis, în 13 martie, suspendarea tuturor zborurilor în Europa cu avioane Boeing 737 MAX, în urma tragediei aviatice produse în Etiopia. Compania TAROM a anunţat atunci că directiva Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) de a suspenda zborurile cu aparatele Boeing 737 MAX-8 şi 9 nu afectează TAROM, pentru că aeronavele comandate, de tip 737 MAX 8, sunt programate de intre în construcţie la finalul anului 2021.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.