Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Apel important al lui Barack Obama

barack obama

Preşedintele american Barack Obama a adresat luni un apel liderilor lumii să fie la înălţimea mizelor pe care le impune încălzirea fără precedent a planetei, transmite agenţia France Presse.

Avem puterea de a schimba viitorul nostru aici şi astăzi, însă numai dacă noi ne vom ridica la înălţimea mizei, a spus preşedintele american în faţa a peste 150 de lideri din întreaga lume, reuniţi la Bourget, în apropiere de capitala Franţei, în cea mai mare reuniune internaţională destinată problemelor climatice.

Liderul celui de-al doilea cel mai poluant stat al planetei, după China, a respins ferm argumentul potrivit căruia lupta împotriva schimbărilor climatice ar fi o nouă veste proastă pentru economie.

'Am dovedit că nu există niciun conflict între creşterea economică puternică şi protecţia mediului. Am separat argumentele vechi de lipsa acţiunii (...). Acest lucru ar trebui să ne dea speranţă', a mai spus Barack Obama, conform Agerpres.

Citându-l pe Martin Luther King care spunea că un moment vine întotdeauna prea târziu pentru a acţiona, Barack Obama a spus că 'dacă noi acţionăm aici, dacă noi acţionăm imediat (...) atunci nu este prea târziu'. 'Ştiind că generaţia următoare va beneficia de ceea ce facem noi aici, nu ne putem imagina o recompensă mai plăcută', a mai spus preşedintele american.

SUA şi-au asumat reducerea cu 26%-28% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2025, raportat la anul 2005.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.