Spania a cerut luni Comisiei Europene să pună la punct orientări pentru a ajuta statele membre să reacţioneze în mod adecvat la creşterea preţurilor la electricitate fără a încălca regulile blocului comunitar şi, de asemenea, a sugerat că este nevoie de măsuri pentru a limita speculaţiile pe piaţa certificatelor de poluare, transmite Reuters, conform AGERPRES.
Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au crescut cu aproximativ 250% în acest an, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi a întreruperilor, ceea ce a dus şi la creşterea costurilor angro la electricitate.
În Spania, preţurile angro la electricitate s-au triplat în acest an, ceea ce a dat naştere la acuzaţii reciproce între politicieni. Săptămâna trecută, Guvernul de la Madrid a decis plafonarea preţurilor şi limitarea profiturilor companiilor de electricitate.
Luni, ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, şi colega sa de la Mediu, Teresa Ribera, au trimis un document Comisiei Europene în care îşi prezintă punctele de vedere.
"Statele membre nu ar trebui să improvizeze măsuri ad-hoc de fiecare dată când piaţa nu funcţionează şi apoi să spere că Executivul comunitar nu va ridica obiecţii. Avem nevoie de urgenţă de un meniu de politici europene destinat să reacţioneze imediat la creşterile dramatice de preţuri", se precizează în acest document.
Comisia Europeană a confirmat că a primit scrisoarea trimisă de cei doi miniştrii spanioli şi a anunţat că va răspunde la timp.
Printre propunerile Spaniei se numără restrângerea participării anumitor traderi la piaţa certificatelor de emisii din UE, avertizând că există riscul ca "speculaţia financiară mai degrabă decât factorii reali să fie de vină pentru creşterea prea rapidă a preţurilor". De asemenea, oficialii spanioli cer înfiinţarea unei platforme europene centralizate pentru achiziţionarea de gaze naturale şi începere formării unor rezerve strategice de gaze naturale, pentru a contracara expunerea blocului la pieţele internaţionale fluctuante.
Săptămâna trecută, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a spus că Executivul comunitar este conştient de faptul că în statele membre că există discuţii cu privire la preţul la electricitate, adăugând că Bruxelles-ul monitorizează cu atenţie situaţia. "O piaţa europeană de electricitate funcţională şi bine integrată, continuarea investiţiilor în energiile regenerabile şi creşterea eficienţei energetice sunt cruciale pentru menţinerea preţurilor la energie la un nivel accesibil pentru toţi consumatorii", a apreciat purtătorul de cuvânt.
Apel la Comisia Europeană - Spania vrea un 'meniu' de măsuri pentru a combate explozia prețurilor la electricitate
Explorează subiectul
Articole Similare

92
Un mic sat din Europa a devenit un adevărat magnet pentru vedete: Tot mai mulți aleg să se mute în localitatea cu un peisaj de vis
92

240
Cercetătorii americani fac un anunț major: o nouă lume s-ar putea ascunde chiar în curtea noastră cosmică
240

251
Donald Trump aruncă bomba: Cuba, următoarea țintă a Statelor Unite
251

42
Tot mai multe state anunță repatrierea personalului neesențial de la misiunile diplomatice și consulare din Israel
42

630
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ucrainene au publicat imagini cu trupe ruse folosind muniții cu fosfor alb într-un atac asupra orașului Kostiantînivka
630

390
Țara cu peste 820 de limbi vorbite: Lucruri mai puțin știute despre țările lumii
390

776
Arhitectura globală de securitate, în pericol? Rusia contestă Consiliul pentru Pace al lui Trump - ce se întâmplă cu rolul ONU
776

8.076
VIDEO Trump face un nou anunț șocant: vrea să preia o altă țară / „Este o naţiune cu probleme serioase şi doresc ajutorul nostru. Rubio se ocupă de asta”
8.076

4.072
VIDEO Atacă Statele Unite în Iran? Ultimul anunț făcut de Trump
4.072

2.022
VIDEO Compania care a împărțit cea mai mare parte din profitul anual ca bonusuri pentru angajați. Regula a fost: „Luați cât puteți căra în brațe”
2.022

1.404
Românul care i-a scos din sărite pe britanici. Bărbatul refuză să demoleze un garaj construi ilegal: 'Este oribil'
1.404

115
Familia raportoarei ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate a dat în judecată guvernul Trump
115

3.520
Macron face scandal în Europa și iese la atac! Avertisment pentru Comisia Europeană: „Vom fi intransigenţi!”
3.520

















Comentează