Apele Române anunţă că vor asigura resursa de apă brută resursa de apă brută pentru următoarele două luni de zile. Restricţii în anumite zone

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 06-02-2025 20:41

Actualizat: 06-02-2025 22:41

Article thumbnail

Sursă foto: rowater.ro

Administraţia Naţională Apele Române anunţă, joi, că, după evaluarea resurselor de apă disponibile în principalele 40 de lacuri de acumulare, va putea asigura resursa de apă brută pentru următoarele două luni de zile.

”În urma evaluărilor realizate asupra resurselor de apă disponibile în principalele 40 de lacuri de acumulare, Apele Române vor asigura resursa de apă brută pentru următoarele două luni de zile, prioritară fiind alimentarea cu apă a populaţiei. Menţionăm faptul ca la acumulările Poiana Uzului si Pucioasa sunt restricţii de nivel din cauza lucrărilor de reparaţii, respectiv de decolmatare”, a transmis, joi, Apele Române.

Instituţia precizează că, şi în aceste condiţii, debitele naturale înregistrate pe sectorul de râu din aval de acumularea Poiana Uzului sunt suficiente pentru alimentarea cu apă a oraşului Bacău şi a localităţilor limitrofe.

În cazul acumulării Pucioasa, alimentarea cu apă a populaţiei din oraşul Târgovişte şi localităţile limitrofe asigură din surse alternative.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri