Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aplicația Monitorul Prețurilor va fi finalizată până la jumătatea lunii martie, anunță Consiliul Concurenței

consiliul concurentei

Aplicația Monitorul Prețurilor va fi finalizată până la jumătatea lunii martie, urmând ca apoi companiile să încarce datele, informează Consiliul Concurenței potrivit mediafax.

Aplicația este realizată de compania Maguay, un contract cu valoarea de 1,422 milioane lei ( peste 305.000 euro) fiind semnat în acest sens la sfârşitul lunii decembrie 2018.

Noua platformă online va conţine atât forma extinsă a Monitorului Preţurilor pentru alimente, instrument lansat de autoritatea de concurenţă la sfârşitul anului 2016, cât şi un comparator al preţurilor pentru carburanţii auto.

Instituția apreciază că dezvoltarea acestui sistem de monitorizare a preţurilor va conduce la transparentizarea pieței pentru consumatori, permițându-le să se informeze cu privire la prețurile practicate de către principalii distribuitori cu amănuntul a produselor alimentare, respectiv de principalele rețele de distribuție a carburanților auto, astfel încât aceștia să poată alege produsele (carburanții auto şi alimente) cu cel mai bun raport preț-calitate

Atât platforma web cât și aplicațiile mobile vor oferi multiple facilități de căutare, sortare și filtrare a datelor, în completarea instrumentului pe care Consiliul Concurenței l-a lansat în 2016.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.