Aproape 200 de kilograme de tutun de narghilea, confiscat la Vama Otopeni

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 07-08-2024

Actualizat: 07-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători au confiscat 182 kg de tutun de narghilea, potrivit Autorității Vamale Române (AVR). Tutunul a fost descoperit la pasageri care călătoreau de la Atena.

 

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători - Direcția Regională Vamală București, împreună cu polițiștii de frontieră din cadrul Centrului de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București – Otopeni (CSCTFABO), în urma analizei de risc efectuate de către inspectorii vamali, au reținut, miercuri, în vederea confiscării de la trei pasageri care călătoreau pe ruta Atena – București Otopeni, cantitatea de aproximativ 182 kg tutun de narghilea.

Tutunul nu avea marcaj corespunzător, era nedeclarat și sustras de la vămuire, potrivit Mediafax.

Întrucât există suspiciuni că sunt întrunite elementele constitutive ale unor infracțiuni, cazurile au fost predate organelor de cercetare penală competente din cadrul C.S.C.T.F.A.B.O

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri