Aproape 5.500 de gospodării din România în care locuiesc 11.611 de persoane, dintre care 4.777 au vârsta de până în 18 ani, sunt fără energie electrică, relevă datele cuprinse în "Registrul Electronic Naţional al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România" (RENGEER), întocmit de Asociaţia Energia Inteligentă (AEI).
"Politicile de eradicare a acestei "ruşini" a României, propuse de acum 6 luni de Asociaţia Energia Inteligentă au rămas în mare parte fără ecou. Exceptând Ministerul Energiei, care prin Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, s-a implicat activ şi a sprijinit AEI în activitatea de electrificare a caselor în regim de voluntariat, Ministerul Mediului şi ANRE au rămas surzi la strigătul disperării care lasă an de an circa 500 de case neelectrificate, fără locatari. Asociaţia Energia Inteligentă a prezentat în luna aprilie 2024, rezultatele inventarierii locuinţelor neracordate la reţeaua de energie electrică din România şi a întocmit "Registrului Electronic Naţional al Gospodăriilor fără Energie Electrică din România" (RENGEER), care a relevat un număr de 5.494 de gospodării fără energie electrică, locuite de 11.611 de persoane, dintre care 4.777 au vârsta de până în 18 ani", se arată într-un comunicat de presă al asociaţiei de profil, transmis marţi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, 87% din totalul caselor fără energie electrică nu au cadastru, ceea ce face dificilă abordarea instituţională a rezolvării acestei probleme, iar 64% dintre persoanele care locuiesc în aceste imobile au venituri estimate sub venitul minim/persoană şi gospodărie în România.
Totodată, în peste jumătate dintre cazuri (53%) accesul la imobilele fără energie electrică este dificil, în timp ce pentru 10% nu există drumuri de acces.
Ca urmare a acestei inventarieri, AEI a propus dezvoltarea unor iniţiative, precum: Energie pentru Viaţă - programe responsabilitate socială care să permită electrificarea caselor greu accesibile, fără căi de acces şi care nu sunt atractive a fi electrificate în regim comercial prin programe specifice - activitate la care Ministerul Energiei s-a implicat activ; Extinderea reţelelor de distribuţie a energiei electrice fezabile - obligaţie impusă operatorilor de distribuţie în a 5-a perioadă de reglementare; "Casa Verde pentru Sărăcie Energetică Extremă".
"Deşi Ministerul Mediului doreşte lansarea unei noi ediţii a Programului "Casa Verde" peste 12 zile, aceasta nu are nici o componentă pentru casele care ar avea cu adevărat nevoie de aceşti bani - casele locuite permanent fără energie electrică aşa cum a sugerat AEI în luna aprilie 2024. Ministerul Mediului, din nou, a realizat un program pentru bogaţi (majoritatea celor care au accesat acest program în trecut aveau venituri peste salariul mediu din România) din banii săracilor (pătura săracă largă a României contribuie masiv prin diferitele taxe la constituirea acestor fonduri)", notează organizaţia.
Asociaţia Energia Inteligentă a finalizat pe data de 31 august 2024 o nouă etapă în care a electrificat nouă case dintr-un cătun al oraşului Câmpeni şi s-a ajuns astfel ca, în ultimii patru ani, să electrifice 51 de imobile (39 de case, 10 stâne şi două refugii montane), din 25 de localităţi şi cinci judeţe.
Aproape 5.500 de gospodării din România nu beneficiază de energie electrică
Explorează subiectul
Articole Similare

625
Statul a plătit 2,63 miliarde de lei către 5 milioane de români în luna februarie: Cine sunt beneficiarii
625

823
Ministrul Agriculturii cere Consiliului Concurenței să ancheteze rapid sectorul cărnii de porc: Nu putem vinde marfă congelată din Spania
823

32
Uruguayul şi Argentina ratifică primele Acordul UE-Mercosur
32

1.111
Paradoxul care lovește extrem de dur economia României: țara noastră a rămas în urmă la un capitol la care avem oameni foarte buni
1.111

1.712
Apar bonurile digitale: se reduc controalele celor de la ANAF, iar verificările se fac Online / Modificări cruciale anunțate de Ministerul Finanțelor
1.712

52
Bulgaria se apropie de finalizarea unor etape cheie în construcţia Coridorului Vertical al Gazelor pe teritoriul său
52

2.846
Haos pe piața imobiliară - Noua OUG poate arunca tranzacțiile în instanță, din cauza unei singure prevederi
2.846

30
FOTO Cel mai mare centru de training maritim din Europa a fost inaugurat la Constanţa
30

30
Primul mesaj al președintelui ASF, după ce România a primit avizul formal al OCDE
30

44
Bitdefender: Imaginea lui Mugur Isărescu şi cea a lui Florin Talpeş, folosite într-o înşelătorie online cu investiţii
44

56
BT își consolidează prezența internațională prin extinderea parteneriatului din Formula 1
56

2.138
VIDEO 2,5 miliarde de euro în joc - jalonul asumat în PNRR pe care România nu poate să îl îndeplinească: „În termen real nici nu putem, de pe o zi pe alta, să facem acest lucru”
2.138

73
Consiliul de Administraţie al Electrica a decis revocarea lui Ştefan Alexandru Frangulea din funcţia de director financiar
73

















Comentează