Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aproape un deces din cinci la nivel mondial este legat de alimentația necorespunzătoare (studiu)

canicula alimentatie

Aproape un deces din cinci la nivel mondial este legat de alimentația necorespunzătoare, potrivit unui studiu publicat vineri. Documentul relevă, totodată, scăderea ratei mortalității infantile și prelungirea speranței de viață și deplânge creșterea numărului de decese din cauza terorismului și a conflictelor, după cum relatează France Presse.

În general, "oamenii trăiesc mai mult", spune dr. Christopher Murray, directorul Institutului pentru Măsurarea și Evaluarea Sănătății (IHME) de la Universitatea Washington din Seattle (Statele Unite), adăugând că a constatat împreună cu colegii săi, în ultimul deceniu, "progrese importante", cum ar fi scăderea mortalității infantile și a malariei.

În aproape jumătate de secol, la nivel global, speranța de viață la naștere pentru ambele sexe a crescut cu 14 ani, de la 58,4 în 1970 la 72,5 ani în 2016, conform acestui studiu privind situația sănătății în 2016, publicat în revista The Lancet.

Speranța de viață a atins în medie 69,8 ani pentru bărbați și 75,3 ani pentru femei, potrivit acestei analize, care cuprinde date din 195 de țări și teritorii. Japonia are cea mai mare speranță de viață (83,9 ani pentru ambele sexe combinate) și Republica Centrafricană cea mai scăzută (50,2 ani).

Decesele în rândul copiilor sub 5 ani au scăzut pentru prima dată la mai puțin de 5 milioane în 2016 (față de 16,4 milioane în 1970). Dintre cele 54,7 milioane de decese constatate în 2016 în lume, 72% au fost cauzate de boli netransmisibile, cum ar fi bolile cardiovasculare sau diabetul, adesea legate de stilul de viață (dietă, activitate fizică, tutun, alcool etc.). Tutunul este responsabil pentru peste 7 milioane de decese la nivel mondial.

Alimentația necorespunzătoare, în special cea săracă în cereale integrale, fructe și legume, nuci, pește și cea prea sărată este asociată cu peste 10 milioane de decese (18,8%) în întreaga lume. Dintre toate formele de malnutriție, obiceiurile alimentare proaste reprezintă principalul risc de mortalitate, spun autorii. În plus, creșterea glicemiei și a tensiunii arteriale, obezitatea și excesul de colesterol din sânge se numără printre primii zece factori de risc de deces la bărbații și femeile din întreaga lume.

"În pofida progreselor înregistrate, ne confruntăm cu o triadă de probleme — obezitatea, conflictele și bolile mintale, inclusiv dependența, care frânează multe națiuni și comunități", spune dr. Murray. În 2016, au existat 1,1 miliarde de persoane cu boli mintale și dependență. Tulburările depresive majore se situează printre primele zece cauze ale bolii în aproape toate țările, cu patru excepții.

Din 2006, numărul de decese din cauza conflictelor și a terorismului a crescut considerabil, ajungând la 150.500 în 2016 (+ 143% din 2006), în mare parte ca urmare a conflictelor din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

Numărul de decese cauzate de hepatitele virale (A, E, B, C și D), inclusiv cancerele hepatice, cele mai severe forme de hepatită și ciroză (1,34 milioane în 2016 în întreaga lume), l-a depășit pe cel al deceselor cauzate de tuberculoză (1,2 milioane), HIV/SIDA (1 milion) sau malarie (719.000), potrivit Alianței Globale pentru Hepatită analizând studiul, în condițiile în care există medicamente pentru hepatita C, care pot vindeca infecția în majoritatea cazurilor în trei luni și un vaccin împotriva hepatitei B.

Acest studiu anual, finanțat de Fundația Bill&Melinda Gates, este coordonat de IHME.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.