Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aproximativ 12.500 persoane din convoiul blocat în Austria au intrat în România prin Nădlac II

vama nadlac

Aproximativ 12.500 de persoane care se aflau în convoiul care a primit culoar verde pentru a traversa Ungaria, după ce fuseseră blocate pe teritoriul Austriei, au ajuns în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, până joi dimineaţă, iar în jur de 180 sunt duse în carantină.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Matei Filip Ionuţ, a declarat, pentru AGERPRES, că cele 12.500 de persoane au ajuns în România cu 4.600 de mijloace de transport, conform Agerpres.ro.

Citește și: Adrian Streinu-Cercel: 'Urmează 4 luni grele. Va urma un nou val, care va fi în toamnă'

"În tot acest timp, la PTF Nădlac II nu au fost semnalate incidente", a precizat sursa citată.

Joi dimineaţă, la Nădlac II mai aşteptau sute de persoane pentru a intra în România. Timpul de aşteptare pentru procedurile de tranzitare era de 180 de minute, iar controlul se făcea pe opt artere.

Citește și: Pacienții devin imuni după ce se vindă de coronavirus, apreciază cercetătorii! Cu semnul întrebării rămân, însă, oamenii cu deficiențe imune

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma, a declarat, pentru AGERPRES, că de miercuri, ora 8,00, până joi, ora 6,00, au fost puse în carantină circa 125 de persoane din convoiul sosit în ţară, iar aproximativ 7.300 sunt în izolare la domiciliu.

În total, de la sosirea primelor persoane din convoi, în jur de 180 au fost puse în carantină în judeţele de domiciliu, unde au ajuns escortate de poliţişti şi jandarmi. Totodată, aproximativ 10.000 sunt în izolare la domiciliu, diferenţa până la 12.500 de persoane din convoi fiind cetăţeni străini aflaţi în tranzit pe teritoriul României, în special din Republica Moldova şi Bulgaria, sau care au venit din zone neafectate de noul coronavirus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.