Din când în când ambasadori sau demnitari străini au păreri despre România. Dacă părerile sunt bune ne bucuram, observăm că România primește recunoaștere internațională. Dacă sunt rele se poate întâmpla să ne ofuscăm. Ce caută ăștia să se bage în treburile noastre interne? Ofuscarea, însă, are două defecte.
Unul că extinde definiția unui principiu altfel respectabil (vezi aici o discuție academică în limba engleză). Exprimarea unei opinii nu este o formă de amenințare sau coerciție. Cu atât mai mult cu cât discutăm de state cu care se presupune că suntem parteneri.
Al doilea, că noi credem că datul cu părerea se face numai de alții despre noi pe când noi nu ne putem da cu părerea despre alții. Dar aceasta nu este neapărat o percepție corectă.
De curând Barack Obama a spus că liderii străini sunt iritați (rattled) de declarațiile lui Donald Trump. Adică ditamai președintele statului american nu are ezitări să invoce opiniile liderilor străini și nu în campanie electorală. Nu zic ca România ar trebui să aibă opinii publice despre Trump. Dar declarațiile lui Obama arată că "neintervenția" nu exclude exprimarea unor îngrijorări între parteneri.
Ideea neintervenției străinilor în treburile noastre este una provincială. Da, există un anumit dezechilibru, dar soluția este ca România să fie mai asertivă în opiniile sale nu să cerem partenerilor să devină un fel de arici.
Comentează