Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Arabia Saudită va avea două companii aeriene naţionale

dmarge.com
avioane private

Arabia Saudită a anunţat duminică înfiinţarea celei de a doua companii aeriene naţionale, denumită Riyadh Air, în ideea de a face din capitala Riad un hub aerian capabil să rivalizeze cu competitorii din Golful Persic, informează AFP, potrivit Agerpres.

Compania Riyadh Air, care va avea sediul în capitala regatului şi va fi deţinută în întregime de fondul suveran Public Investment Fund (PIF), şi-a propus să "lanseze zboruri spre peste 100 de destinaţii din întreaga lume până în 2030", a informat agenţia oficială de presă SPA.

Noul transportator aerian este aşteptat să adauge 20 de miliarde de dolari la PIB-ul regatului şi să creeze peste 200.000 de locuri de muncă directe şi indirecte. Riyadh Air va fi condusă de Tony Douglas, fost director general la Etihad Airways, compania aeriană a emiratului Abu Dhabi.

Monarhia petrolieră îşi urmăreşte obiectivele ambiţioase incluse într-un vast program de reforme al prinţului moştenitor, Mohamad bin Salman bin Abdulaziz, care vrea să tripleze traficul aerian până la 330 de milioane de pasageri pe an la finele acestui deceniu.

În luna noiembrie a anului trecut, autorităţile saudite au anunţat construcţia unui nou aeroport pe o suprafaţă de 57 de kilometri pătraţi în apropiere de capitala regatului, aeroport care ar urma să fie tranzitat de 120 de milioane de călători pe an în 2030 şi 185 de milioane în 2050.

Agenţia SPA susţine că Riyadh Air va exploata o "flotă de avioane moderne", fără a preciza numărul sau tipul de aparate. Potrivit cotidianului financiar Wall Street Journal, fondul suveran de investiţii PIF este "aproape de un acord" cu producătorul american de avioane Boeing pentru o comandă evaluată la 35 de miliarde de dolari.

În prezent cel mai frecventat aeroport internaţional din Arabia Saudită este la Jeddah, pe malul Mării Roşii, unde îşi are sediul şi compania aeriană naţională Saudia. Acest oraş găzduieşte în fiecare an milioane de musulmani care efectuează pelerinajul până la Meca.

Autorităţile saudite încearcă de mai mulţi ani să poziţioneze Riad-ul drept un rival pentru centrul regional de afaceri care este Dubai, din Emiratele Arabe Unite, şi a cărei companie aeriană naţională (Emirates) este cea mai mare din Orientul Mijlociu.

Capitala Arabiei Saudite numără în prezent opt milioane de locuitori, însă autorităţile speră să ducă numărul la peste 15 milioane în 2030.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.