Arbitrul Marian Barbu, delegat la meciul Viktoria Plzen - Manchester United, din Europa League

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 10-12-2024

Actualizat: 10-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Arbitrul român Marian Barbu va conduce meciul dintre formaţia cehă Viktoria Plzen şi echipa engleză Manchester United, care va avea loc joi, de la ora 19:45 (ora României), pe Stadion Mesta Plzne, în etapa a şasea a competiţiei de fotbal Europa League.

Site-ul UEFA nu menţionează care sunt arbitrii asistenţi sau al patrulea oficial, dar arbitru asistent video va fi Cătălin Popa.

Observator UEFA pentru arbitri a fost nominalizat germanul Peter Sippel, iar delegat UEFA va fi belgianul Johny Vanspauwen.

După cinci etape, Manchester United ocupă locul 12, cu 9 puncte, iar Viktoria este pe 13, tot cu 9 puncte

Manchester United va veni la Bucureşti pentru ultima etapă, meciul cu FCSB fiind programat pe 30 ianuarie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri