Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Arestarea lui Carlos Ghosn strică pacea în alianţa Renault-Nissan! Financial Times anunță cum va fi afectat colosul mondial

youtube.com
renault nissan

Comitetul de guvernanţă al Nissan ar urma să se pronunţe împotriva numirii aceluiaşi preşedinte la Nissan şi la Renault, a anunţat publicaţia britanică Financial Times (FT), citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters, conform agerpres.ro

Renault şi cel mai mare acţionar al său - statul francez - fac presiuni pentru ca Jean-Dominique Senard să preia funcţia de preşedinte al producătorului auto nipon, susţine FT. 

Senard a fost numit în ianuarie preşedinte al al producătorului auto francez şi se aşteaptă să fie numit şi preşedinte al board-ului Nissan, datorită participaţiei de 43% deţinută de Renault. Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drept de vot la grupul francez.

Victor Ponta anunță un nou transfer la Pro România: Nu a mai suportat dejecțiile emanate de slugile lui 'Escobar din Teleorman'

Renault şi Nissan nu au comentat informaţiile. 

În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 - 2015. 

Recent, Comitetul de guvernanţă al Nissan a confirmat într-un comunicat că a discutat separarea între funcţiile operaţionale şi cele de supervizare. Până în martie, Comitetul va face recomandări board-ului Nissan privind întărirea guvernanţei şi modul de numire, inclusiv compensaţiile salariale şi selectarea preşedintelui. 

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.