SUA s-au declarat sâmbătă "indignate" de arestarea a zeci de protestatari la Hong Kong în timpul protestelor de Ziua Naţională a Chinei, relatează dpa.
Ziua de 1 octombrie este folosită de unii protestatari ca zi de acţiune pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de modul în care Beijingul conduce fosta colonie britanică.
"Suntem indignaţi de arestarea arbitrară de către guvernul din Hong Kong a peste 80 de persoane pe 1 octombrie", a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Morgan Ortagus într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă.
"Deplângem utilizarea continuă de către autorităţile locale a legii în scopuri politice, care este contrară respectării statului de drept şi a drepturilor omului, inclusiv a drepturilor la adunare şi liberă exprimare", a adăugat ea.
Poliţia din Hong Kong a respins o cerere a organizaţiilor din societatea civilă de a-şi organiza marşul anual pe insula Hong Kong. Adunările a mai mult de patru persoane sunt interzise în conformitate cu restricţiile locale pentru combaterea coronavirusului.
În pofida avertismentelor, mici grupuri de protestatari s-au adunat joi pe insulă pentru a protesta. Circa 6.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi înainte de proteste, potrivit South China Morning Post.
Radioteleviziunea din Hong Kong (RTHK) a relatat că cel puţin 86 de persoane au fost arestate, citând poliţia.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, protestatarii arestaţi riscă până la cinci ani de închisoare în conformitate cu legile de ordine publică din Hong Kong.
Departamentul de Stat a afirmat că arestările ilustrează "încălcarea completă" a principiului "O ţară, două sisteme" pe care China s-a angajat să-l respecte pentru a menţine autonomia Hong Kong-ului.
Beijingul a introdus o nouă lege privind securitatea naţională în Hong Kong în iunie, amplu criticată la nivel internaţional drept o tentativă de a reprima opoziţia.
Arestări la Hong Kong de Ziua Națională a Chinei - SUA își exprimă indignarea
București
8°C
Articole Similare

7
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
7

367
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
367

208
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
208

593
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
593

1.567
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.567

1.885
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.885

1.020
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.020

23
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
23

4.310
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
4.310

2.849
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.849

100
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
100

2.276
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.276

3.615
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.615
















Comentează