Argentina s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Copa America

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 26-06-2024

Actualizat: 26-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: digisport.ro

Selecţionata de fotbal a Argentinei, deţinătoarea trofeului, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Copa America, după ce a învins la limită, cu scorul de 1-0, naţionala statului Chile, marţi seară, la East Rutherford (Statele Unite), într-un meci din etapa a doua a fazei grupelor acestei competiţii, la care au asistat 81.106 spectatori.

Atacantul Lautaro Martinez, introdus în joc în repriza secundă, a marcat unicul gol al întâlnirii de pe MetLife Stadium, în minutul 88, după un corner executat de căpitanul Lionel Messi.

Cu şase puncte acumulate în primele două partide, campioana mondială en titre şi-a asigurat biletul pentru sferturile de finală înaintea etapei a treia a grupelor, în care va înfrunta Peru, sâmbătă, la Miami.

La o zi după ce a împlinit vârsta de 37 de ani, eveniment sărbătorit de mii de suporteri în celebra piaţă newyorkeză Times Square, Leo Messi i-a încântat de fanii prezenţi în tribune cu mai multe driblinguri şi pase reuşite, având la rândul său ocazia de marca, în minutul 36, când a expediat balonul în bară, cu un şut de la mare distanţă.

În repriza secundă, argentinienii au mai avut o mare ocazie, prin Nicolas Gonzalez, care a şutat puternic la poartă, mingea fiind respinsă în bara transversală de portarul chilian (62).

Chilienii au fost la rândul lor periculoşi în ultimul sfert de oră al timpului regulamentar, însă şuturile lui Rodrigo Echeverria nu l-au putut învinge pe portarul argentinian Emiliano "Dibu" Martinez.

Chile, câştigătoarea ediţiilor din 2015 şi 2016 ale turneului Copa America, de fiecare dată la loviturile de departajare în finală împotriva Argentinei, a remizat cu Peru (0-0) în primul său meci din Grupa A şi este obligată să învingă în ultima etapă Canada pentru a mai spera în calificarea în optimi.

În partida de la East Rutherford au evoluat echipele:

Argentina: Emiliano Martinez - Nahuel Molina (Gustavo Montiel, 83), Cristian Romero, Lisandro Martinez, Nicolas Tagliafico (Marcos Acuna, 83) - Rodrigo de Paul, Alexis Mc Allister, Enzo Fernandez (Giovanni Lo Celso, 65) - Nicolas Gonzalez (Angel Di María, 73) - Lionel Messi, Julian Alvarez (Lautaro Martinez, 73). Selecţioner: Lionel Scaloni.

Chile: Claudio Bravo - Mauricio Isla (Nicolas Fernandez, 86), Igor Lichnovsky, Paulo Díaz, Gabriel Suazo - Erick Pulgar (Marcelino Nunez, 76), Rodrigo Echeverria, Darío Osorio, Victor Davila - Alexis Sanchez (Marcos Bolados, 66), Eduardo Vargas (Ben Brereton, 86). Selecţioner: Ricardo Gareca.

Arbitru: Andres Matonte (Uruguay).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri