Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că-şi ''asumă'' vânzarea de arme franceze către Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite şi care ar fi putut fi folosite în Yemen, dar a asigurat că a obţinut ''garanţii'' că ele ''nu vor fi utilizate împotriva civililor'', transmite AFP preluat de agerpres.
"Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite sunt aliaţii Franţei şi sunt aliaţi în lupta împotriva terorismului. Ne asumăm complet acest lucru", a afirmat Macron, la sosirea sa la summitul european de la Sibiu.
El a menţionat că "există un comitet care gestionează aceste exporturi, aflat sub autoritatea premierului, comitet în cadrul căruia lucrurile au devenit mai riguroase în ultimii ani şi unde cerem garanţia că aceste arme nu vor putea fi folosite împotriva civililor. Am obţinut" această garanţie, a spus Macron.
"Este adevărat că Franţa, de mai mulţi ani - momentul de vârf a fost acum 5-6 ani, în contracte datând din acea vreme - a vândut arme atât EAU, cât şi Arabiei Saudite", a mai afirmat preşedintele francez, pledând pentru "transparenţă".
El a mai adăugat că "majoritatea armelor care au fost vândute sunt folosite mai mult în interiorul teritorului sau la frontieră". "Dar vreau să fiu foarte clar: în momentele dificile trebuie să fim alături de aliaţii noştri, iar războiul împotriva terorismului este prioritar pentru noi", a insistat Macron, care a promis în acelaşi context să se "angajeze şi mai mult", alături de ONU, în "rezolvarea conflictului din Yemen", "una din cele mai grave crize umanitare cu care ne confruntăm astăzi".
Livrările de arme franceze către Arabia Saudită şi EAU sunt în vizorul criticilor pentru că acestea ar putea fi folosite în războiul sângeros din Yemen. Riadul a preluat în 2015 conducerea unei coaliţii militare din care fac parte şi EAU pentru a-l susţine pe preşedintele yemenit împotriva rebelilor houthi, care au preluat controlul asupra unor vaste teritorii din ţară.
Conflictul din Yemen a provocat moartea a zeci de mii de oameni, între care numeroşi civili, conform mai multor organizaţii umanitare, care denunţă cu regularitate vânzările de armament francez. Circa 3,3 milioane de persoane sunt în momentul de faţă strămutate sau refugiate şi peste 24 de milioane, adică mai mult de două treimi din populaţia Yemenului, au nevoie de asistenţă, potrivit ONU.
Miercuri, Franţa a recunoscut că o navă saudită urmează să încarce arme în portul Le Havre, mai notează France Presse.
Un raport al serviciilor de informaţii militare franceze, scurs în presă la jumătatea lui aprilie şi citat de EFE, arăta că în conflictul din Yemen au fost utilizate arme de fabricaţie franceză vândute Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite. Într-un document cu data de 25 septembrie anul trecut, publicat de Radio France şi site-ul Disclose, Direcţia de Informaţii Militare (DRM) a prezentat o listă cu armamentul livrat Arabiei Saudite şi EAU.
Armament francez în Yemen: Emmanuel Macron îşi 'asumă' problema, dar asigură că a primit 'garanţii'
București
16°C
Articole Similare

27
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
27

32
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
32

1.677
Opoziție la Casa Albă - J.D. Vance s-ar fi îndoit de intervenția din Iran
1.677

73
Război între președinte și premier în Polonia - Donald Tusk anunță că va ignora veto-ul lui Karol Nawrocki
73

4.937
Se prefigurează un adevărat dezastru pentru Donald Trump: Republicanii încep să piardă major teren în fața democraților
4.937

7.140
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
7.140

91
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
91

8.013
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
8.013

4.406
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
4.406

36
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
36

3.225
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
3.225

11.035
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
11.035

2.211
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.211

















Comentează