Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Armata americană anunţă distrugerea unei drone în Marea Roşie

drona marea rosie

Armata americană a anunţat sâmbătă că a distrus în sudul Mării Roşii o dronă lansată dinspre zone aflate sub controlul houthi în Yemen, unde rebelii susţinuţi de Iran şi-au înmulţit atacurile în ultimele săptămâni sub pretextul că îi "sprijină" astfel pe palestinienii din Fâşia Gaza, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"O dronă lansată din teritoriile din Yemen aflate sub controlul houthi, susţinuţi de Iran, a fost doborâtă în stare de legitimă de apărare de către (distrugatorul) USS Laboon în apele internaţionale din sudul Mării Roşii, în proximitatea mai multor nave comerciale", a declarat Comandamentul pentru Orientul Mijlociu al armatei americane (Centcom) pe reţeaua X. "Nu au fost semnalate victime sau pagube", potrivit acestuia.

De la începutul războiului în 7 octombrie între Israel şi Hamas, houthi - care controlează o mare parte din Yemen - şi-au multiplicat atacurile în Marea Roşie pentru a frâna traficul maritim internaţional, pretinzând că acţionează în solidaritate cu palestinienii din Gaza.

Principalul aliat al Israelului, SUA patrulează în această zonă strategică a globului împreună cu alte ţări, în cadrul unei coaliţii internaţionale, pentru a proteja traficul maritim de atacurile rebelilor houthi.

Israelul a jurat să distrugă Hamas după atacul fără precedent al grupării islamiste palestiniene în comunităţile din sudul ţării, soldat cu uciderea a 1.140 de persoane, în majoritate civili, potrivit unui bilanţ AFP, în baza datelor făcute publice de autorităţile israeliene. Bombardamentele neîncetate israeliene, ca ripostă, au făcut peste 22.700 de morţi în Fâşia Gaza, în majoritate femei, copii, adolescenţi, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, controlat de Hamas.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.