Asaltul inteligenței artificiale - Dezvoltatorul ChatGPT vrea să cumpere de la Google cel mai folosit browser din lume

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 23-04-2025 07:45

Actualizat: 23-04-2025 10:47

Article thumbnail

Sursă foto: CXO Today

Dezvoltatorul ChatGPT ar putea cumpăra browser-ul Chrome de la Google, dacă acesta din urmă va fi forţat să facă asta.

În Statele Unite are loc un nou proces important pentru Google, care este acuzat de monopol ilegal pe piaţa motoarelor de căutare.

Guvernul american cere, pentru rezolvarea situaţiei, vânzarea browser-ului Chrome, pe care gigantul Google l-a folosit pentru a-şi întări poziţia pe piaţă.

OpenAI, prin vocea şefului de produs de la ChatGPT, Nick Turley, spune că ar fi interesată să cumpere browser-ul Chrome, dacă instanţa va forţa Google să facă asta.

Turley spune însă că, pe lângă OpenAI, ar exista foarte multe alte companii interesate să cumpere cel mai popular browser web al momentului.

În ciuda promisiunilor de relaxare a relaţiilor cu marile companii de tehnologie făcute de Donald Trump, administraţia americană are două procese capitale prin care s-a îndreptat împotriva Google, care este atacată atât pe piaţa căutărilor online, cât şi pe cea a reclamelor digitale.

În ambele situaţii, guvernul cere forţarea Google la vânzarea anumitor active, pentru reducerea puterii gigantului american.

Google Chrome are aproximativ 66–68% din piața globală a browserelor. Este liderul incontestabil, datorită faptului că este browserul implicit pe dispozitivele Android și oferă o interfață rapidă și extensibilă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri