Autorităţile americane nu au încă niciun suspect în arest pentru împuşcarea fatală a lui Charlie Kirk, după ore de declaraţii confuze din partea oficialilor despre asasinarea activistului conservator la o universitate din statul Utah, informează joi Reuters şi EFE citat de agerpres.
"Acest atac armat este în continuare o investigaţie activă", a declarat Departamentul de Siguranţă Publică din Utah într-un comunicat, adăugând că lucrează cu FBI, biroul procurorului din comitatul Utah, biroul şerifului din comitatul Utah şi departamentele de poliţie locale.
După ce doi suspecţi au fost reţinuţi şi eliberaţi, "există o anchetă în curs de desfăşurare, iar atacatorul este căutat", se menţionează în comunicat.
Kirk, în vârstă de 31 de ani, a fost împuşcat în timp ce se adresa unei mulţimi mari în aer liber la Universitatea Utah Valley din Orem, lângă Salt Lake City, în jurul orei 12:20 MT (18:20 GMT).
În declaraţia sa, Departamentul de Siguranţă Publică a informat că "se crede că a fost un atac ţintit" al unui atacator de pe acoperişul unei clădiri, dar a adăugat că nu poate oferi detalii suplimentare "pentru a proteja integritatea anchetei".
Guvernatorul Spencer Cox a declarat iniţial într-o conferinţă de presă că poliţia interoghează "un suspect", în timp ce Beau Mason, comisarul Departamentului de Siguranţă Publică din Utah, a afirmat în aceeaşi conferinţă de presă că făptaşul, suspectat că a tras un singur foc de armă, este încă "în libertate".
Directorul FBI, Kash Patel, a declarat că o persoană pe care nu a identificat-o după nume a fost reţinută pentru a fi interogată şi apoi a fost eliberată. "Ancheta noastră continuă", a scris el pe reţelele de socializare.

Charlie Kirk, în vârstă de 31 de ani, originar din Arlington Heights, o suburbie nordică a oraşului Chicago, a devenit una dintre cele mai vizibile feţe ale mişcării tineretului conservator din Statele Unite. Fondatorul Turning Point, a cultivat o relaţie strânsă cu preşedintele american Donald Trump, pe care l-a susţinut deschis în agenda sa politică şi electorală.
Miercuri seară, într-o înregistrare video postată pe reţelele sale de socializare, Trump a declarat că administraţia sa îi va "găsi pe cei responsabili" pentru uciderea activistului şi va apăra moştenirea lui Kirk, pe care l-a descris drept "un patriot şi apărător al libertăţii de exprimare".
































Comentează