Șase protestatari din Piața Victoriei au cedat: au avut nevoie de îngrijiri medicale, doi au fost duși la spital

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 10-08-2019

Actualizat: 10-08-2019

Article thumbnail

Sursă foto: zuonline.ch

Șase protestatari din Piața Victoriei au avut nevoie de îngrijiri medicale, a anunțat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, Daniel Vasile, doi dintre aceștia fiind transportați la spital, potrivit Mediafax.

"Din păcate, s-au înregistrat și șase cazuri până în acest moment, șase persoane care, pe fondul unor afecțiuni cronice și pe fondul expunerii îndelungate la razele solare din zona Pieței, au suferit probleme medicale, cefalee în mod special, iar pentru două dintre cele șase, au fost chiar necesar transportul la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, Daniel Vasile.

Citește și: Codrin Ștefănescu: Și-a băgat dracu’ coada în USR și e abia începutul

Cele mai multe probleme medicale au avut loc pe fondul temperaturilor ridicate, de respectiv 34-35 de grade Celsius, înregistrate în Capitală, angajații ISU recomandându-le manifestanților să se hidrateze și să poarte haine deschise la culoare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri