Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Aşezare romană, descoperită de arheologi la periferia municipiului Râmnicu Vâlcea (Video)

captură facebook
arheologie descoperire

O aşezare romană a fost descoperită de către arheologi în judeţul Vâlcea, săpăturile scoţând la lumină fragmente ceramice şi dovezi ale construcţiilor temporare din lemn, care erau folosite de către soldaţi ca puncte de supraveghere.

Descoperirea arheologică a fost făcută la graniţa dintre municipiul Râmnicu Vâlcea şi localitatea Mihăeşti de către angajaţii Muzeului de Istorie.

Potrivit directorului Muzeului judeţean Vâlcea, Claudiu Tulugea, a fost găsită o veche aşezare a trupelor auxiliare ale Imperiului Roman, aşa numitele cohorte.

„Sunt descoperite la ora actuală 16 complexe, gropi menajere, locuinţe... Cert este că aşezarea a dăinuit undeva între anii 102 şi 105, pentru că aici era un punct strategic care făcea legătura cu depresiunea Horezu. După anul 105 începe al doilea război daco-roman şi toată aşezarea este cucerită şi romanii se retrag din zona aceasta”, a explicat Tulugea.

Aşezarea descoperită recent era legată de centrul de putere de la Buridava romană şi reconfirmă faptul că în zonă există urme ale civilizaţiei romane, precizează autorităţile.

”Săpăturile pe care colegii de la Muzeul de Istorie le fac în aceste zile, într-o zonă de pe teritoriul Municipiului Râmnicu Vâlcea, la limita cu localitatea Mihăești, au scos la lumină o aşezare romană.

Dovezile arheologice atestă faptul că, după primul război daco-roman (101-102), Oltenia a rămas sub stăpânire romană și că soldații romani au conviețuit alături de geto-daci.

Au fost descoperite fragmente ceramice și dovezi ale construcțiilor temporare din lemn, realizate în acest punct strategic, din care soldații supravegheau culoarul spre depresiunea Horezu.

Așezarea de aici era legată de centrul de putere de la Buridava romană și reconfirmă faptul că în Vâlcea, cel mai frumos județ din România, există urme ale civilizației romane.”, susține și președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, care prezintă și imagini:

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.