Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat proiectul de lege Ecosistem, care aduce o serie de modificări esenţiale menite să sprijine dezvoltarea pieţei de capital, atât prin alinierea la obiectivele Strategiei naţionale privind dezvoltarea pieţei de capital din România pentru perioada 2023-2026, cât şi prin transpunerea unor prevederi relevante din legislaţia europeană.
Conform unui comunicat al ASF, proiectul de act normativ modifică şi completează cele trei acte normative relevante în materia organismelor de plasament colectiv (OPC) şi a administratorilor acestora, respectiv: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 297/2004 privind piaţa de capital; Legea 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative şi Legea 243/2019 privind reglementarea fondurilor de investiţii alternative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, potrivit Agerpres.
"Proiectul Ecosistem reprezintă un pas important în modernizarea arhitecturii legislative a pieţei de capital din România, având ca obiectiv consolidarea rolului acesteia ca instrument eficient de finanţare a economiei reale. Prin acest demers strategic, Autoritatea îşi reafirmă angajamentul pentru creşterea atractivităţii investiţionale a României şi pentru alinierea pieţei locale la cele mai bune practici europene", a declarat Alexandru Petrescu, preşedintele ASF, citat în comunicat.
Proiectul de act normativ, elaborat la nivelul ASF, este rezultatul colaborării în cadrul unui grup de lucru format de specialiştii Autorităţii cu reprezentanţii industriei autohtone de fonduri de investiţii şi cuprinde propuneri de modificare şi completare ale celor trei acte normative incidente OPC şi administratorilor acestora menţionate mai sus, precizează sursa citată.
"Prin acest pachet legislativ, ne-am propus flexibilizarea infrastructurii pieţei de capital în materie de OPC, în vederea adaptării la nevoile acesteia, precum şi facilitarea accesului la piaţă pentru noi categorii de investitori. De asemenea, dorim să încurajăm diversificarea portofoliilor FIA în mod special, inclusiv prin accesul fondurilor de investiţii alternative destinate investitorilor profesionali la instrumente moderne, precum criptoactivele. Beneficiile sunt clare: procese administrative mai simple şi o aliniere reală la dinamica europeană a fondurilor de investiţii", a declarat Gabriel-Ioan Avrămescu, prim-vicepreşedinte ASF, coordonator al Sectorului Instrumente şi Investiţii Financiare.
Principalele propuneri ale proiectului Ecosistem vizează simplificarea procedurilor de autorizare/ înregistrare la ASF pentru anumite tipuri de fonduri de investiţii alternative (FIA), în special cele destinate investitorilor profesionali. De asemenea, proiectul propune flexibilizarea politicii investiţionale pentru FIA destinate investitorilor profesionali, inclusiv cu luarea în considerare a evoluţiilor legislative în domeniul criptoactivelor (Regulamentul MiCA).
În plus, prin transpunerea noilor norme europene se elimină limitele riscului de contraparte pentru tranzacţiile cu instrumente derivate care sunt compensate la nivel central, ceea ce contribuie la asigurarea unor condiţii de concurenţă echitabile între instrumentele financiare derivate tranzacţionate pe o piaţă reglementată şi cele negociate în afara pieţelor reglementate.
Proiectul de lege aprobat de Consiliul ASF are în vedere în principal modificarea şi completarea OUG 32/2012.
Astfel, documentul conţine prevederi privind obligaţia de a completa, într-un anumit termen, nivelul capitalului iniţial al unei societăţi de administrare a investiţiilor (SAI), în cazul în care acesta scade sub nivelul prevăzut de ordonanţă. "Aceste prevederi întăresc stabilitatea financiară şi capacitatea operaţională a SAI, oferind un cadru mai clar pentru menţinerea unei baze de capital adecvate şi protejarea investitorilor", se menţionează în comunicat.
Proiectul de act normativ mai conţine prevederi privind distribuţia organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) prin utilizarea contului global. "Măsura contribuie la eficientizarea operaţiunilor de distribuţie şi creşterea atractivităţii fondurilor româneşti pentru investitori instituţionali şi/ sau de retail", se arată în comunicat.
Totodată, proiectul de lege mai conţine prevederi privind obligaţia depozitarului de a desemna o persoană din cadrul funcţiei de conformitate responsabilă cu activitatea de depozitare, persoană care se notifică la ASF. "Măsura îmbunătăţeşte supravegherea internă şi responsabilizarea funcţiei de conformitate, reducând riscurile operaţionale şi consolidând protecţia activelor investitorilor", menţionează ASF.
De asemenea, documentul prevede includerea definiţiei unei contrapărţi centrale (CPC) prin trimitere încrucişată la definiţia din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2024/2994.
Totodată, proiectul de lege mai cuprinde modificarea şi completarea Legii 74/2015 care prevede, printre altele, introducerea, respectiv revizuirea unor definiţii în vederea actualizării acestora în conformitate cu cadrul legal european.
"Măsura asigură coerenţă legislativă cu reglementările europene, facilitează aplicarea unitară a normelor şi sprijină o mai bună integrare a pieţei de capital româneşti în cadrul UE", se arată în document.
Proiectul de act normativ include de asemenea modificarea şi completarea Legii 243/2019 care prevede introducerea definiţiei "investitorului semi-profesional", în contextul completării în acest sens a Legii 74/2015.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
Comentează