Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ashleigh Barty, dezamăgită de faptul că a fost nevoită să abandoneze în turul al doilea la RoRoland Garros

Ashleigh Barty

Jucătoarea Ashleigh Barty, locul I WTA, s-a declarat dezamăgită de faptul că a trebuit să abandoneze în turul al doilea al French Open din cauza unei accidentări.

"Este dureros să abandonez aici. Cu echipa mea, am făcut tot posibilul pentru a fi pe teren şi a fost deja un mic miracol să pot juca primul tur. Este cu atât mai regretabil cu cât sezonul de zgură a fost bun până acum. Şi apoi, fără noroc, ceva a deraiat weekend-ul trecut şi ne-a lansat într-o cursă contra cronometru pentru a putea juca. Astăzi (n.r. - joi), nu se îmbunătăţea, se înrăutăţea şi mai mult. Dar, aşa cum am spus, ultimele două luni au fost foarte pozitive şi ceea ce s-a întâmplat la Paris nu va schimba totul. Este dezamăgitor faptul că se termină astfel, dar totul se întâmplă dintr-un bun motiv. Depinde de mine să aflu de ce s-a întâmplat aşa. M-am accidentat la antrenamente week-end-ul trecut, dar nu prea vreau să vorbesc despre asta. Cert este că a devenit problematic la serviciu. Da, am revenit la 2-2 în setul secund. Dar mă luptam cu durerea încă de la primul ghem al meciului şi acum devenise prea mare. Dacă aş fi continuat ar fi fost riscant. Nu a fost o decizie uşoară de luat, dar trebuia luată", a declarat Barty, potrivit lequipe.fr.

Sportiva australiană Ashleigh Barty, numărul 1 mondial, a abandonat în turul doi la Roland Garros, în meciul cu poloneza Magda Linette.

Barty s-a plâns de dureri la spate, în momentul în care scorul era 6-1, 2-2 pentru adversara ei.

Ea a avut nevoie de intervenţia medicului şi în cele din urmă a decis să abandoneze.

În vârstă de 25 de ani, Barty a câştigat turneul de la Roland Garros în 2019.

Australianca a abandonat şi meciul din 14 mai, din sferturile de finală ale turnelui de la Roma, în momentul în care o conducea pe jucătoarea americană Cori Gauff, locul 35 WTA, la scorul de 6-4, 2-1.

Atunci, jucătoarea de pe loul I mondial a explicat că a abandonat din precauţie, pentru a fi sigură că este aptă sută la sută la Roland Garros.

" Este o accidentare care exista deja, o problemă pe care o ştiam dinainte, cu care trebuie să mă descurc în cariera mea. Această accidentare a apărut când eram tânără, la 15 sau 16 ani. Şi revine din când în când. Este important să nu las accidentarea să ajungă într-un punct în care devine incontrolabilă, în care nu mă pot recupera", aspus ea atunci.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.