Aşii din mâneca lui Putin în Războiul hibrid

Adevarul:

Cârtiţele - agenţi care penetrează sistemele de securitate naţionale pe termen lung - fac parte din cel mai negru scenariu cu care se poate confrunta un serviciu de informaţii. În realitate, mai rar decât în ​​romanele de spionaj, cârtiţele, există şi pot face daune enorme în vânzarea secretelor şi diminuarea capacităţii de spionaj a unei ţări.
De când Rusia a răpit Ucrainei Crimeea, am avertizat că preşedintele Vladimir Putin nu se opreşte aici şi nu va fi timid în faţa Occidentului, chiar cu preţul declanşării unui război major. Oportunităţi de a descuraja o Rusie resurgentă, care doreşte reluarea heghemoniei în Estul Europei, au fost puse pe tapet de SUA şi NATO, însă criza migranţilor şi cea generată de Brexit au devoalat o nouă confruntare ideologică şi nu numai, într-o Europă lipsită de coerenţă, dar şi de coeziune, aparent calmă la summitul de la Bratislava. Atenţie! Ucraina a fost doar începutul unei altfel de ocupaţii unde s-au folosit tancuri şi avioane dar şi forţe speciale (acestea sunt folosite iniţial pentru intimidarea convenţională) pe lângă acţiunile neconvenţionale, coagulând agresiunea, în final, într-un război hibrid. În această dezordine europeană în care se cere crearea unei armate a Europei, deşi garantul securităţii continentului, de zeci de ani, a fost SUA şi Alianţa NATO, am ajuns la un moment, pe care noi atlantişti, nu l-am dorit: să alegem între o relaţie transatlantică UE-SUA şi o relaţie pan-europeană condusă de binomul Franţa-Germania. Evidenţele sunt grăitoare şi ele se identifică în schimbarea permanentă a alianţelor în cadrul UE, dar şi a axelor geopolitice ale diferitelor capitale europene. Momentul nu va fi mâine şi nici poimâine. El va veni odată cu alegerile din SUA, Franţa şi Germania. Brexitul a ajutat indirect ca proiectul franco-german de creare al unei armate europene, proiect care circula subteran de mai multă vreme, să iasă la suprafaţă. Argumentul este că UE nu poate fi o putere globală fără a fi o putere militară globală. Odată cu ieşirea Angliei din Uniune, Germania şi Franţa, rămase singure la cârma UE, vor dori normalizarea relaţiilor cu Rusia. În aceste condiţii, o serie de concesii vor fi făcute Kremlinului, prima sacrificată fiind zona tampon Belarus-Ucraina-Moldova-Georgia. Care vor fi următoarele concesii? Nu ştim, dar ştim că regiunea în care se află şi România este una turbulentă unde dorinţele revizioniste sunt în creştere.
Spionajul trăieşte încă în era Războiului Rece

Atât timp cât Kremlinul nu joacă după regulile Occidentului, iar administraţia de la Moscova este împănată cu oameni care au în inimi metodele CEKA, un război din umbră, război care este un amalgam de spionaj, propagandă media şi acţiuni cibernetice şi pentru care Occidentul nu este pregătit, este în curs de derulare. Operaţiunile serviciilor de spionaj ruseşti Serviciul de Spionaj Extern (SVR) şi Directoratul principal de Informaţii al armatei (GRU) au crescut în intensitate ele având nu numai ţinte în SUA, dar şi împotriva ţărilor NATO incluzând în principal Germania, Franţa, Polonia, Cehia, Ţările Baltice, România şi Ungaria. Marea majoritate a operaţiunilor se desfăşoară sub acoperire diplomatică sau de reprezentare economică. În 2015, guvernul de la Praga a expulzat 3 diplomaţi ai Moscovei, rapoartele serviciului de constraspionaj ceh (BIS) menţionând că un sfert din diplomaţi ruşi acreditaţi la Praga sunt de fapt spioni sub acoperire diplomatică.

Conform Serviciului de Securitate Suedez (SAPO), o treime din diplomaţii ruşi acreditaţi în Suedia sunt de fapt spioni. Lunile care au trecut au devoalat o serie de provocări şi repetate incidente cu submarinele ruseşti navigând în largul coastelor Suediei, operaţiuni clandestine SVR şi GRU, dar şi eforturi deosebite pentru recrutarea de agenţi din instituţiile militare sau politice. Anii spionilor votcă, cum erau denumiţi înainte de 1990, s-au dus! Din 2006, operaţiunile serviciilor de informaţii SVR şi GRU împotriva Occidentului au crescut simţitor, ajungând în 2016 la nivelul de vârf din timpul Războiului Rece. Analistul şef de la SAPO declara despre spionii ruşi: excelent educaţi şi de cele mai multe ori mult mai tineri decât cei din timpul Războiului Rece, ei sunt social integraţi, competeţi şi orientaţi spre atingerea obiectivelor în cel mai scurt timp (n.A.G. - este vorba despre spionii legali cu acoperire diplomatică). Conform aceleiaşi surse, ei recrutează agenţi, împrăştie informaţii false şi formează dizidenţi în ţările în care acţionează. Spionajul a devenit o aşa de mare problemă pentru Oslo încât Rusia a fost trecută pe prima poziţie în topul ameninţărilor la siguranţa naţională. În opinia mea, operaţiunile de spionaj pregătesc operaţiunile militare. Să fie Suedia o ţintă? Războiul spionilor continuă pe harta Europei, el hrănind media cu dezvăluirile sale. O altă zi, un alt spion rus descoperit în Occident. Contraspionajul polonez a descoperit, anul trecut, un ofiţer de aviaţie care a spionat pentru Moscova. El a transmis informaţii clasificate despre escadrilele de avioane F-16 care reprezintă coloana vertebrală a apărării poloneze, dar şi a NATO, împotriva unui atac din partea Rusiei la graniţa de est a Alianţei.
Despre cârtiţele din Occident
Exemplele sunt nenumărate, deoarece spionajul nu a încetat odată cu finalul Războiului Rece. Chiar prietenul de nădejde al ruşilor, în perioada Cancelarului Gerhard Shroder, nu a fost iertat. În 2014, a fost eliberat din închisoare un spion rus, Heidrun Anschlag, după un an de detenţie. Ea a venit împreună cu soţul în Germania în 1988 şi, timp de 20 de ani, a spionat pentru Rusia până când au fost prinşi în 2008. De curând, în războiul Rusia versus Occident, un spion rus, de fapt o cârtiţă, a fost prins în Italia. Frederico Carvalhao Gil (foto dreapta), un ofiţer superior din sistemul de informaţii al Portugaliei, a fost arestat la Roma, de poliţia italiană, împreună cu un operativ rus cărui îi livra documente secrete ale Alianţei NATO. Portugalia este membru fondator al NATO, fiind membră deplină a reţelei de informaţii şi spionaj a Alianţei din 1949. Carvalhao, un absolvent de filozofie, extrem de inteligent, a intrat în afacerile de spionaj în 1980 şi a ajuns şef de divizie în cadrul Serviciului de Informaţii de Securitate al Portugaliei (SIS). El a avut acces la o gamă variată de secrete ale NATO datorită poziţiei sale oficiale în SIS.  Apetenţa sa pentru frumuseţile Europei de Est şi în special pentru femeile de acolo, fapte dovedite şi de pagina personală de Facebook, l-au pus pe lista de suspecţi pe care CIA împreună cu SIS au realizat-o. Zipper problems (în traducerea jargonului american - probleme cu fermoarul de la pantaloni), cum sunt denumite aceste obiceiuri în zona spionajului, sunt literă de manual pentru spionajul rusesc şi sunt deseori folosite pentru racolarea de oficialităţi de către Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR). De altfel, radarul contraspionajului NATO are multe rapoarte cu astfel de legături între oficiali occidentali şi femei din fostele republici sovietice. Carvalhao văduvea SVR-ul de 10.000 de euro pentru fiecare document pe care-l livra Kremlinului. Dacă SVR plătea atât de mult pe document livrat, orice ofiţer de contraspionaj înţelege ce valoare aveau acestea. La fel ca Aldrich Ames, americanul care a spionat pentru KGB în anii 80-90 în schimbul a 50 de mii de USD şi datorită căruia mai mulţi spioni, care acţionau pentru CIA în URSS, au fost lichidaţi de sovietici, Carvalhao a trecut printr-un divorţ care l-a lăsat lefter. Ce materiale a predat SVR Carvalhao nu se cunoaşte deocamdată. Acesta nu a fost un caz izolat, Alianţa NATO fiind penetrată de mai multe ori de SVR, cel mai recent caz fiind cel a lui Herman Simm, un oficial estonian care a fost arestat în 2008 după ce  a spionat pentru Kremlin ani de zile vânzând secrete NATO.

Ziarul Financiar: