Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Asociaţia Elevilor din Constanţa acuză că sunt acordate cu peste 3.000 de burse de merit mai puţin în semestrul II

Getty Images
elevi mască, școli

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a acuzat că, în semestrul II, în municipiul Constanţa, sunt acordate cu peste 3.000 de burse de merit mai puţin şi a cerut Consiliului Local să nu voteze acest proiect de hotărâre pe care l-a considerat ilegal, ameninţând că, dacă se va întâmpla acest lucru, va iniţia acţiuni juridice. În replică, primarul Vergil Chiţac le-a transmis elevilor că Primăria nu face altceva decât să centralizeze propunerile venite de la şcoli în privinţa burselor. Proiectul a fost aprobat în unanimitate, conform news.ro.

Pe ordinea de zi a Consiliului Local Municipal Constanţa s-a aflat, luni, un proiect de hotărâre pentru aprobarea numărului şi cuantumului burselor aferente semestrului II al anului şcolar 2021-2022.

În cadrul şedinţei, desfăşurate online, a intervenit preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Ariana Dudună, care a susţinut că acest proiect de hotărâre este ilegal.

"Acest proiect de hotărâre este complet ilegal, că taie bursele a peste 3.000 de elevi în mod ilegal şi că numărul de burse acordate nu poate să scadă de la un semestru la altul, ci doar să crească în al doilea semestru prin introducerea elevilor de clasa a V-a şi clasa a IX-a. Toţi elevii care au primit burse în semestrul I trebuie să primească şi în semestrul al doilea, conform prevederilor legale şi orice altă decizie ar reprezenta, având în vedere schimbarea criteriilor, strict o aplicare retroactivă a prevederilor legale care este interzisă de Constituţie. Vă solicităm să votaţi împotriva acestui proiect ilegal care taie bursele a peste 3.000 de elevi şi, în contextul în care acest proiect va fi votat, AEC nu va ezita să demareze acţiuni juridice”, a transmis Ariana Dudună.

Ea a precizat că în primul semestru au primit bursă de merit 12.766 de elevi, iar în semestrul doi vor primi 9.533 de elevi.

Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, a transmis că Primăria nu face decât să centralizeze propunerile primite de la unităţile de învăţământ.

"Nu facem altceva decât să centralizăm propunerile pe care le primim de la şcoli, sub semnătura directorilor, a tuturor factorilor de decizie. În contextul ăsta nu înţeleg de ce mai insistaţi şi nu vă duceţi acolo unde este cauza, dacă veţi considera că este o cauză. Ţineţi neapărat să vă faceţi remarcaţi?”, a precizat edilul.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.