Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atac armat la Ministerul Comunicaţiilor din Afganistan soldat cu șapte morți: 'O să vă omor pe toţi'

Agerpres
Afganistan explozie atentat Jalalabad

Bărbaţi înarmaţi au atacat, sâmbătă, Ministerul Comunicaţiilor din Afganistan, atacul soldându-se cu câteva victime, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Citește și: Se intensifică luptele în Libia: forțele anti-Haftar lansează un contraatac

Atacul a început cu puţin înainte de ora prânzului, când o bombă purtată de un atacator a fost detonate la intrarea clădirii cu mai multe etaje în care se află ministerul, într-o zonă aglomerată a oraşului. După detonarea bombei, s-au auzit focuri de armă.

“Când fugeam afară am văzut un om înarmat încercând să spargă uşa unui birou. Încerca să tragă către noi şi a început să ţipe: ‘O să vă omor pe toţi’”, a declarat Syeda Rashid, o femeie care este administrator în minister, care a scăpat din atac alături de câţiva colegi. Ea a precizat că cel puţin şase femei au fost rănite.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi, poliţiştii au intervenit în forţă şi cel puţin trei atacatori s-au luptat cu forţele de fordine timp de câteva ore.

Sute de angajaţi şi mai mulţi copii care se aflau într-un centru pentru copiii stafului ministerului au fost evacuaţi din clădirea atacată.

“Eram la masă când am auzit explozia. Am strâns toţi copiii şi i-am dus într-o cameră de refugiu şi am aşteptat să vină forţele de ordine”, relatează Rabia, angajată a centrului pentru copii.

Explozia, care potrivit unor oficiali ar fi fost cauzată de un atacator sinucigaş, a survenit în apropierea Serena Hotel, unul dintre puţinele hoteluri din Kabul în care vizitatorii străini aleg să se cazeze.

Autorităţile nu au anunţat bilanţul atacului, dar un oficial citat sub protecţia anonimatului a spus că au murit cel puţin trei persoane şi nouă au fost rănite, în afară de atacatori. Wahid Mayar, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, a spus că şase răniţi au fost transportaţi la spitale din Kabul.

Presa internaţională notează că în atac ar fi murit şapte persoane.

Atacul încă nu a fost revendicat, dar talibanii au anunţat că nu au fost implicaţi.

Înaintea atacului de sâmbătă, la Kabul era un calm relativ, după ce oficiali americani au avut o serie de întrevederi cu reprezentanţi ai talibanilor pentru a se ajunge la un acord care ar pune capăt unei perioade de aproape două decenii de război.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.