DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Atac cu rachete asupra unei baze americane din Irak: Washingtonul îl atribuie unor grupări pro-Iran

rachete

Şapte rachete au vizat luni seara o bază aeriană unse se află soldaţi americani, la nord de Bagdad, fiind cel mai recent atac dintr-o serie pe care Washingtonul le atribuie unor grupări pro-Iran, relatează AFP, potrivit agerpres.

Pe 3 martie, un subcontractant american a fost ucis într-un atac asupra unei alte baze aeriene, cea de la Ain al-Assad, în deşertul din vestul Irakului.

Atacul de luni seară nu a provocat victime sau daune în interiorul bazei din Balad, a declarat pentru AFP un oficial din domeniul securităţii.

Potrivit acestuia, două rachete au căzut în incinta bazei, în timp ce alte cinci în satul al-Bou Hassan din apropiere.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

Rachetele de tip Katiuşa au fost lansate dintr-un sat din provincia vecină Diyala, est, un loc unde au fost deja localizate alte lansări de rachete asupra Balad, a precizat sursa citată.

Ultimele tiruri nu au fost revendicate imediat, dar Washingtonul face referire deseori la numeroase grupuri armate antrenate şi finanţate de Iran.

De la jumătatea lunii februarie, au fost reluate tirurile cu rachete în Irak împotriva trupelor americane sau a ambasadei Statelor Unite.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.