Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Atac dur al lui Eugen Tomac la adresa PSD: 'Au votat de 864 de ori împotriva propriului program de guvernare'

Eugen Tomac

Liderul grupului deputaţilor Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a arătat marţi, în urma şedinţei reunite ale celor două Camere, că deputaţii formaţiunii sale au susţinut în plen peste 800 de amendamente la legea bugetului de stat, iar toate acestea au fost respinse de către reprezentanţii majorităţii, cu toate că erau inspirate din programul de guvernare.

"Astăzi, PSD a votat de 864 de ori împotriva propriului program de guvernare. Grupurile parlamentare PMP din Camera Deputaţilor şi Senat au formulat peste 3.500 de amendamente la legea bugetului de stat, amendamente pe care le-am preluat din programul de guvernare PSD-ALDE, prin care au promis că vor construi câte o grădiniţă şi creşă în fiecare localitate din această ţară, iar noi ca partid de opoziţie ne-am luat responsabilitatea de a le reaminti celor de la guvernare că promisiunile nu trebuie abandonate după campania electorală", a spus deputatul PMP.

Cei care au susţinut cele peste 800 de amendamente au fost Ionuţ Simionca, deputat de Bistriţa, Robert Turcescu, deputat de Constanţa, şi Adrian Todoran, deputat de Maramureş. "Practic, actualul guvern şi actuala majoritate şi-au măcelărit propriile obiective, prin votul pe care l-au dat astăzi. Este strigător la cer. Ne vom face datoria de partid de opoziţie. Vom transmite tuturor primăriilor din această ţară exact înregistrările cu voturile pe care le-au dat în plen, azi, cei din PSD şi ALDE", a declarat Tomac, anunţă Agerpres.

Deputatul Robert Turcescu a mai precizat că a citit vreme de aproape 90 de minute, în plenul reunit, amendamentele propuse pentru judeţul Constanţa. "Am avut un soi de satisfacţie, una uşor răutăcioasă, e adevărat, văzând figurile schimonosite ale PSD-iştilor care nu mai îndurau să ridice de fiecare dată mână, pentru că am cerut cam de fiecare dată să îi văd cum votează şi am contestat de multe ori felul în care decurge numărătoarea. Dincolo de satisfacţia asta uşor răutăcioasă, mă încearcă o tristeţe grozavă văzând ce se întâmplă în Parlamentul României: oameni care votează practic împotriva lucrurilor pe care le-au susţinut într-un program de guvernare", a afirmat el.

Robert Turcescu şi-a mai exprimat speranţa că reprezentanţii majorităţii vor visa la noapte "că au promis 2.500 de creşte, grădiniţe şi after-school", în condiţiile în care în România mai puţin de 3% dintre copii merg la creşă. Plenul comun al Parlamentului a adoptat marţi, pe articole, bugetele pe anul 2018 pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Legislativ, Curtea de Conturi, Consiliul Concurentei, Avocatul Poporului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

La proiectul de buget pentru MDRAPFE parlamentarii Opoziţiei au depus aproximativ 1.700 de amendamente, toate fiind respinse.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.